Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Un apartament din Galați a fost grav avariat în noaptea de joi spre vineri, 29 mai 2026, când o dronă de tip Geran-2, de proveniență rusească, s-a prăbușit direct pe acoperișul unui bloc din zona Stirex. Incidentul a generat panică printre locatari, iar două persoane au fost rănite ușor – o femeie de 51 de ani și un copil de 14 ani – fiind transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean Galați pentru îngrijiri medicale. Evenimentul a produs o unde de șoc în rândul locuitorilor orașului, în special a celor care au fost marturii accidentului.
Ce s-a întâmplat la Galați, înaintea exploziei dronei rusești
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 2.00 dimineața, pe strada Brăilei nr. 50, aproape de faleza Dunării și la aproximativ 18 kilometri de portul Reni. Locuitorii spun că totul a început cu un mesaj RO-Alert primit la ora 1.52, avertizând asupra unui posibil pericol.
„Noi dormim cu geamurile deschise şi, la un moment dat, s-a auzit clar acel bâzâit de dronă. Sunetul devenea din ce în ce mai tare şi părea că se apropie de blocul nostru. M-am pitit în pat de frică, iar dintr-odată s-a auzit o bubuitură puternică, o explozie care a rupt liniştea deplină a nopţii”, a povestit o localnică, citată de Libertatea.
Impactul a fost resimțit până la câteva sute de metri distanță.
„Era ora 1.57 când a căzut drona. Locuiesc într-o intersecţie, iar impactul a fost la aproximativ 250 de metri de noi, dar s-a auzit puternic”, a declarat aceeași martoră.
Deflagrația puternică a fost urmată de un incendiu, care a necesitat intervenția rapidă a pompierilor.
Potrivit postului de radio local Pro Lider FM, apartamentul lovit de dronă a fost grav avariat, iar locatarii blocului au fost evacuați pentru siguranță.
„Apartamentul lovit de dronă la blocurile BR din zona Stirex a suferit avarii mari. Două persoane au fost rănite ușor (au zgârieturi) și au suferit atacuri de panică”, au transmis reprezentanții postului pe Facebook.
Una dintre locatare a descris cum fiul său, elev în clasa a XII-a, a fost atât de speriat încât a ales să doarmă în altă cameră, alături de câinele lor.
„Suntem încă sub şoc şi nu am putut dormi deloc”, a spus femeia.
O altă localnică a postat pe rețelele sociale un mesaj cutremurător: „Cred că trebuie să realizăm ca granița dintre pace și război, viață și moarte e la o fracțiune de secundă”.
Ministerul Apărării Naționale a confirmat că drona implicată în incident era de tip Geran-2 și provenea din Rusia. Încărcătura sa a explodat complet la impact, provocând pagube semnificative.
„Din primele informaţii, a rezultat că întreaga încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului”, au declarat autoritățile.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de pompieri și forțe de ordine care au izolat zona pentru desfășurarea investigațiilor. O parte din zonă rămâne inaccesibilă, pe măsură ce autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale prăbușirii.