Boala Hansen, cunoscută și sub numele de lepră, este o boală cronică determinată de infecția bacteriana cu Mycobacterium leprae. După 44 de ani, un prim caz de lepră a fost descoperit în România, la Cluj-Napoca.
Lepra, cunoscută și ca Boala Hansen, este o infecție cronică, gravă, cauzată de bacteria Mycobacterium leprae, afectând pielea, nervii periferici, căile respiratorii superioare, ochii și testiculele, ducând la leziuni cutanate desfigurante, amorțeli, slăbiciune musculară și, în cazuri severe, la deformări.
Deși răspândită istoric, este curabilă prin tratament modern.
Datele de la finalul lui 2024 arătau că boala este încă prezentă în peste 120 de țări, cu aproximativ 200.000 de cazuri noi raportate anual.
Exista mai multe forme de boală și mai multe clasificări pentru aceasta, dar cea mai utilizată în practica medicala împarte lepra în:
tuberculoida: infecția este limitata la nivelul pielii, leziunile sunt ușoare, iar sistemul imunitar activ al gazdei face ca și contagiozitatea să fie redusă;
lepromatoasa: din cauza răspunsului imun slab, boala afectează pielea, sistemul nervos și alte organe. Leziunile sunt mari, răspândite pe tot corpul, iar contagiozitatea bolii este mare;
dimorfa: este cea mai frecvent întâlnită formă, care îmbină caracteristici ale celorlalte două variante
Potrivit Sfatulmedicului.ro, evoluția leprei este foarte lentă și se întinde pe mai mulți ani. Primele leziuni sunt mici pete depigmentate, în general albe, cu diametrul de câțiva milimetri, unde pielea este insensibilă și nu transpiră. Boala ia apoi fie o formă numita tuberculoidă, fie o formă zisă lepromatoasă, sau chiar o forma intermediară.
Lepra tuberculoidă, cea mai frecventă, se întâlnește la subiecții care au mijloace de apărare imunitară relativ eficace. Ea lezează mai ales nervii, îndeosebi în regiunile cotului, gambei sau gâtului, și aceștia devin palpabili sub forma unor cordoane groase regulate sau având porțiuni cu umflături și strangulații. Evolutia se face către o extindere a leziunilor, o deshidratare progresivă a pielii, alterări ale mușchilor și nervilor care duc la ulcerații, retracții ale tendoanelor și aponevrozelor picioarelor și mâinilor.
Lepra lepromatoasa, cea mai gravă, se întâlnește la subiecții cu mijloace de apărare imunitară insuficiente. Ea se traduce prin apariția de leproame, noduli de culoare roșie-brună dureroși, care sângerează sub piele și sunt suficient de numeroși pentru a fi mutilanți. Leproamelor li se asociază o rinită inflamatorie foarte contagioasă care poate antrena o prăbușire a cartilagiilor, atingeri ale ochilor, gurii și viscerelor, o febră și o însemnată oboseală generală.
Se știe că lepra este o boală contagioasă, însă modul în care se răspândește boala este încă în curs de cercetare. Oamenii de știință au emis ipoteza transmiterii bacteriei pe cale orală, de la o persoană infectată la una sănătoasă, prin particulele de salivă, prin strănut sau prin tuse. În acest mod, bacteriile intră în căile respiratorii superioare, invadează macrofagele de la nivelul pielii și celulele Schwann de la nivelul sistemului nervos periferic, ducând la apariția leziunilor tegumentare sau a problemelor neuronale.
O altă cale de transmitere a bolii este de la animale care sunt infectate cu această bacterie, precum armadillo, veverițele, cimpanzeii și macacul asiatic. Oamenii de știință cred că, în acest caz, bacteria nu se transmite direct, ci prin intermediul țânțarilor, căpușelor sau amibelor.
Studiile medicale arată că un om sănătos nu se poate infecta cu lepră prin strângerea mâinii sau prin îmbrățișare, prin alăturarea în spații restrânse, de exemplu, în mijloace de transport, sau stând împreună la o masă. Totodată, boala nu se transmite prin contact sexual și nu se transmite fătului în timpul sarcinii.
Cât de periculoasă este lepra
Este important de reținut că majoritatea oamenilor au imunitate naturală la Mycobacterium leprae. De fapt, doar 5% dintre toți oamenii sunt cu adevărat vulnerabili la lepră (boala Hansen). Aproximativ 95% dintre oameni nu pot contracta lepra, deoarece sistemul lor imunitar poate combate bacteria care o provoacă.
Potrivit OMS, pacientul încetează să transmită boala odată cu începerea tratamentului.
Cei mai expuși riscului de a contracta boala sunt locuitorii țărilor în care lepra este încă răspândită, adică populațiile din Africa – Republica Democratică Congo, Etiopia, Madagascar, Mozambic, Nigeria, Republica Unită Tanzania, Asia – Bangladesh, India, Indonezia, Myanmar, Nepal, Filipine, Sri Lanka, dar și America – Brazilia.
Tratamentul leprei
Tratamentul bolii Hansen (lepra) constă în administrarea de antibiotice și chimioterapice, necesare pentru a controla și preveni progresia bolii și apariția complicațiilor.
Utilizarea antibioticelor este principala metodă de tratament împotriva leprei. În anul 1995 a fost pus la punct un protocol de tratament bazat pe utilizarea unei combinații de antibiotice care permite tratarea tuturor formelor de lepră. Tratamentul este disponibil la nivel mondial, gratuit.
Tratamentul bolii Hansen poate fi eficient dacă este administrat corect și la timp. Acesta trebuie asociat cu îngrijire medicală de specialitate și măsuri preventive pentru prevenirea recidivelor.
Ultimul caz de lepră în România
Pentru a nu intra în contact cu persoanele sănătoase, bolnavii de lepră au fost de-a lungul timpului internaţi în centre speciale, denumite leprozerii. Ultima leprozerie din România se află la Tichileşti, judeţul Tulcea.
Spitalul este situat pe teritoriul administrativ al oraşului Isaccea, din judeţul Tulcea, în Dobrogea de nord, la o distanţă de 1,5 km faţă de drumul european Tulcea – Isaccea – Măcin –Brăila – Galaţi şi la 12 km de Isaccea, spre Măcin. Spitalul Tichileşti este unic în România, dar nu este singurul din Europa.
Unitatea a fost înfiinţată în 1928 şi găzduia în jur de 200 de persoane, dar la mijlocul lui 2025 mai avea 7 pacienţi.
Ultimul caz de lepră în România, înaintea diagnosticului din Cluj-Napoca, a fost în anul 1981.
Cum prevenim lepra
Pentru a scădea riscul de infecție, este recomandat să se evite contactul cu persoanele care sunt bolnave de lepră sau cu persoane care, la rândul lor, au intrat în contact cu cineva care avea această boală. Trebuie evitat contactul cu fluidele corporale ale persoanei infectate, fie că este vorba de strănut, tuse sau alte forme, iar, dacă contactul a avut loc, este recomandat să se meargă cât mai curând la medic, iar persoana să își monitorizeze starea de sănătate la intervale regulate.
Lepra în istorie
Primele dovezi atestă cazuri de lepră în India, cu peste 4000 de ani în urmă, iar diferite cărți religioase, cum este și Biblia, vorbesc de bolnavi de lepră și de modul în care erau tratați aceștia.
Documente din China antică, din anul 500 î. H., descriu leziunile produse de infecție, la nivelul ochilor, sprâncenelor, dar și afectarea nervilor periferici. Oamenii de știință consideră că boala s-ar fi răspândit din Asia pe continentul european prin soldații care făceau parte din armata lui Alexandru cel Mare. Mai târziu, romanii au transmis infecția celorlalte populații din bazinul Mării Mediterane și în vestul Europei.
În Evul Mediu, în Europa, existau sute de colonii speciale pentru bolnavii de lepră (numite ”case ale lui Lazăr”, după bolnavul vindecat de lepră de către Iisus), iar multe dintre cazurile de boală erau răspândite prin intermediul cruciadelor. În perioada marilor exploratori, lepra era răspândită din Europa și în emisfera vestică și ajunge pe continentul african.
La mijlocul anilor 1980, la nivel mondial, se înregistrau aproximativ 10 – 12 milioane de cazuri de lepră, în 122 de țări, majoritatea cazurilor fiind în țările în curs de dezvoltare.
Sursă foto: Shutterstock
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.