Dieta cu supă de roşii

De Unica.ro pe

SLĂBEŞTI 3 kg în 5 zile! Dacă ţi se pare că hainele s-au cam strâmtat
pe tine şi ai avea nevoie de un număr în plus la bluziţa preferată ca să te încapă, nu mai sta pe gânduri şi pune-te imediat pe regim!

Luni

Mic-dejun: cafea sau ceai cu zaharină în loc de zahăr, un iaurt degresat şi o portocală
Prânz: o porţie de supă de roşii, 150 g de carne de vită la grătar, 100 g de salată de morcovi şi o felie de pâine neagră
Gustare: un cubuleţ de brânză topită cu o felie subţire de pâine neagră
Cină: o porţie de supă de roşii, 200 g de legume fierte (la alegere), 150 g de carne de mânzat la grătar, o salată de ţelină şi un măr

Marţi

Mic-dejun: cafea sau ceai cu zaharină în loc de zahăr şi o portocală
Prânz: o porţie de supă de roşii, o friptură de vită la grătar, o salată de varză cu mărar, o portocală şi o felie subţire de pâine neagră
Gustare: un iaurt degresat
Cină: o porţie de supă de roşii, 200 g de legume fierte (la alegere), 150 g de jambon sau muşchi file, o salată de roşii şi castraveţi şi o pară.

Miercuri

Mic-dejun: cafea sau ceai îndulcite cu zaharină în loc de zahăr şi o pară
Prânz: o porţie de supă de roşii, un ou fiert în apă, o salată de roşii cu ceapă, un măr şi o feliuţă subţire de pâine neagră
Gustare: un cubuleţ de brânză topită, o felie subţire de pâine neagră şi o cafea cu îndulcitor
Cină: o porţie de supă de roşii, 200 g de legume fierte (la alegere), 100 g piept de pui la grătar, o salată de morcovi şi o portocală

Joi

Mic-dejun: cafea neagră sau ceai cu zaharină şi o pară
Prânz: o porţie de supă de roşii, 2 bucăţi file de peşte cu maioneză dietetică, salată de ţelină, o portocală şi o felie de pâine neagră
Gustare: un iaurt de fructe degresat
Cină: o porţie de supă de roşii, 1 ou fiert în apă, 200 g de legume fierte (la alegere), 150 g de piept de pui la grătar şi un măr.

Vineri

Mic-dejun: cafea neagră sau ceai cu zaharină şi o pară
Prânz: o porţie de supă de roşii, 200 g file de peşte fript pe grătar cu maioneză dietetică, o salată de morcovi, un ou fiert, o felie de pâine neagră şi o portocală
Gustare: un măr
Cină: o porţie de supă de roşii, 200 g de legume fierte (la alegere), un cubuleţ de brânză topită, o felie de pâine neagră şi o salată de fructe asortată.

Atenţie!

â–º În timpul dietei nu este indicată consumarea băuturilor alcoolice de nici un fel şi nici a sucurilor care conţin zahăr.
â–º Această dietă nu este recomandată persoanelor care suferă  de obezitate, ci doar acelora care doresc să scape de câteva kilograme în plus.

Supă de roşii

Ingrediente pentru 2 porţii pe zi
1 kg de roşii bine coapte, o ceapă, 2-3 morcovi, 1 păstârnac, o rădăcină pătrunjel, 1 ardei gras, câteva fire de ţelină şi pătrunjel verde, sare după gust.

Mod de preparare

Într-o oală de 1 l se fierb ceapa, morcovii, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel şi ardeiul gras, toate curăţate, spălate şi tăiate în sferturi. Legumele se lasă la fiert 30-35 de minute, până se înmoaie. Între timp, roşiile se spală şi se taie în sferturi. Se storc, iar sucul rezultat se pune la fiert cu supa pentru încă 15-20 de minute, după care se se strecoară, se adaugă şi firele de pătrunjel şi ţelină, tocate mărunt, şi se consumă doar zeama.

Poti incerca si aceasta reteta de supa de rosii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro