Alin Alexuc, detalii rare despre iubita lui. Sportivul și Antonia formează un cuplu de 12 ani

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alin Alexuc, faimosul sportiv și concurent Asia Express, a dezvăluit că este logodit cu Antonia, partenera sa de 12 ani. Cei doi își plănuiesc viitorul împreună, în timp ce luptătorul visează să devină tată.

Alin Alexuc, dezvăluiri despre iubita lui

Alin Alexuc, cunoscut pentru performanțele sale sportive și pentru participarea la Asia Express, demonstrează că succesul profesional poate merge mână în mână cu stabilitatea în viața personală. Sportivul este logodit cu Antonia, femeia alături de care a construit o poveste de dragoste ce durează de mai bine de 12 ani.

Aceasta i-a fost mereu alături, susținându-l în momentele dificile, dar și în clipele de triumf.

„Din punctul acesta de vedere, mă consider norocos pentru că, în ciuda programului de sportiv, a plecărilor, a distanței, ea mi-a fost mereu alături, în toate momentele importante, grele sau frumoase din viața mea”, a declarat Alin Alexuc pentru Viva.

Citește și: Mădălina Ghenea, trucul de înfrumusețare pe care îl folosește de peste 15 ani. Cum arată ritualul care o scapă de stres

Citește și: Serghei Mizil, adevărul despre pierderile financiare ale lui Irinel Columbeanu: „A tocat până la ultimul ban”

Alin Alexuc, de la tânărul rebel, la sportivul de performanță

Dar cine este cu adevărat Alin Alexuc, dincolo de medaliile câștigate și de aparițiile pe micul ecran? Sportivul mărturisește că nu a fost mereu omul calm și calculat pe care îl vedem astăzi.

„Am fost destul de rebel în copilărie, însă, odată cu trecerea timpului, am încercat să transform această rebeliune în ceva constructiv și să îmi descarc energia la antrenamente. M-am autodisciplinat prin sport și de aici și drumul meu către performanță. Cred că Alin de atunci era mai năzdrăvan și mai impulsiv, iar cel de acum e mult mai calculat și răbdător. Dar energia și ambiția au rămas aceleași”, povestește el cu sinceritate.

Pe lângă sport, viața personală a lui Alin Alexuc este definită de valori solide și de o relație de cuplu bazată pe respect și înțelegere.

Întrebat cum arată femeia ideală în viziunea sa, a răspuns ferm și cu încredere: „Pentru mine, femeia ideală nu ține de un tipar anume. Cel mai mult contează să fie sinceră, să aibă simțul umorului și să fie un om bun. Îmi place o femeie cu personalitate, care știe ce vrea, dar care știe și să se bucure de lucrurile simple. Și, foarte important, să putem râde împreună. Până la urmă, dacă poți să fii tu însuți lângă omul de lângă tine, cred că ai găsit ceva special”.

Citește și: Laura Cosoi, despre echilibrul dintre carieră și familie. „Este nevoie să aleg atent și să fiu realistă cu timpul meu!” Actrița a revenit la filmări și se pregătește pentru teatru

Citește și: Andreea Ibacka, detalii din viața de familie după separarea de Cabral. Cererea amuzantă pe care i-a făcut-o fiica ei, Namiko. „Mami, te rog frumos…”

Sportivul vrea să își întemeieze o familie cu Antonia

Planurile de viitor ale lui Alin Alexuc includ întemeierea unei familii alături de Antonia, despre care are doar cuvinte de laudă și încredere deplină.

„Desigur că mă văd și tătic, iar pe ea o văd o mămică foarte bună și cred că ne vom descurca de minune împreună”, a spus el.

Cu o astfel de viziune asupra vieții, nu este de mirare că Alin Alexuc pune familia pe primul loc.

„Cred că mi-aș dori să se știe că, dincolo de sport și de tot ce am făcut în carieră, sunt un om simplu, care pune foarte mult preț pe familie și pe oamenii apropiați. Nu mă consider perfect, am și eu zile bune și zile mai puțin bune, dar încerc să rămân același om, indiferent de situație”, a mai declarat campionul pentru publicația menționată.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alin Alexuc

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton