Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Tragedia din centrul istoric al Brașovului a dus la moarea a doi tineri, un turist german de 34 de ani și un român de 26 de ani din Piatra Neamț. Între timp, un alt cetățean german se află în stare gravă la spital. Incidentul a șocat o țară întreagă.
Zona turistică din apropierea Pieței Sfatului a fost scena unei tragedii cumplite. Un autoturism care mergea cu o viteză extremă, a părăsit carosabilul, a sărit peste un sens giratoriu și a spulberat trei pietoni aflați pe trotuar.
Impactul a fost extrem de puternic, iar doi tineri au murit pe loc, striviți de zidul unei clădiri, în timp ce salvatorii veniți la fața locului au montat paravane metalice, pentru ca oamenii să nu vadă imaginile groazei.
Echipajele medicale ajunse rapid la locul accidentului au început imediat manevrele de resuscitare, însă pentru doi dintre cei implicați, rănile au fost prea grave pentru a mai putea fi salvați.
Polițiștii au stabilit identitatea celor două persoane care au murit pe loc. Este vorba despre un turist german de 34 de ani și un român în vârstă de 26 de ani, din Piatra Neamț.
A treia victimă, un alt cetățean german, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită în stare critică și transportată de urgență la spital.
„Cea de-a treia persoană a fost intubată, fiind în stare foarte gravă”, a confirmat lt. col. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Ce spun martorii
Conform unor surse citate de Digi24, șoferul ar fi suferit o criză de epilepsie. Bărbatul a fost testat pentru consumul de alcool și droguri, iar rezultatele au fost negative.
Martorii spun că mașina a intrat în intersecție cu viteză foarte mare și a trecut peste insula sensului giratoriu. Ulterior, autoturismul a continuat să meargă necontrolat pe o distanță de aproape 100 de metri, până în apropierea unei treceri de pietoni intens circulate de turiști.
Șoferul a rămas conștient după impact și a fost transportat la spital sub supravegherea polițiștilor, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
„Am avut senzația că e raliu. S-au auzit niște pocnituri extrem de puternice. Când am privit, am văzut trupurile acoperite pe trotuar”, a spus un martor potrivit brasov.net.