Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Mihaela Rădulescu (56 ani) s-a întors în Italia, în locul unde Felix Baumgartner și-a pierdut viața pe 17 iulie 2025, într-un accident, la vârsta de 56 de ani. Vedeta a mers să aprindă o lumânare pentru cel care i-a fost ani de zile partener de viață, iar ceea ce s-a întâmplat acolo i-a adus emoție în suflet și un zâmbet larg pe chip.
Semnul primit de Mihaela Rădulescu la locul morții lui Felix Baumgartner
Mihaela Rădulescu a ales să se întoarcă în locul unde iubitul său, Felix Baumgartner, și-a găsit sfârșitul tragic, pentru a găsi pacea sufletească de care avea nevoie. După ce și-a luat rămas bun de la Monaco, vedeta a călătorit în Italia, acolo unde, la 17 iulie 2025, parașutistul austriac și-a pierdut viața în urma unui accident de parapantă.
„Învăț din nou să trăiesc. Aveam nevoie să găsesc o împăcare sufletească, așa că m-am întors în Italia, exact în locul unde a murit Felix”, a povestit vedeta în mediul online.
Înconjurată de amintiri și emoții, Mihaela Rădulescu a ales să se cazeze în același hotel și în aceeași cameră pe care o împărțise mereu cu Felix. A vizitat locuri care le-au fost dragi amândurora: aerodromul, pe care îl numește acum cu emoție „locul de unde a decolat spre eternitate”, plaja lor secretă, restaurantul preferat, dar și un loc din Toscana unde lucraseră împreună la un proiect despre zbor.
Momentul cel mai încărcat de simbolism a avut loc într-o zi ploioasă de vară. Sub ploaia care îi ascundea lacrimile, Mihaela Rădulescu a aprins o lumânare pentru Felix. Apoi, când și-a ridicat privirea, un curcubeu strălucitor i-a apărut pe cer.
„Am aprins o lumânare acolo, în timpul unei ploi torențiale de vară – genul acela de ploaie care îți ascunde lacrimile. Când am deschis ochii, un curcubeu uriaș și limpede mi-a adus un zâmbet larg pe chip; Felix obișnuia să-mi trimită curcubee ori de câte ori vedea unul, știind cât de mult mă bucurau”, a mărturisit vedeta.
Această călătorie i-a oferit Mihaelei Rădulescu ocazia să reflecteze asupra pierderii și să înțeleagă de ce a simțit nevoia să revină acolo.
„Când am plecat din Monaco, nu știam exact de ce fac asta. Dar faptul că am fost acolo și am înfruntat totul m-a ajutat să găsesc răspunsul corect: m-am dus acolo ca să simt, în sfârșit, ceea ce nu putusem simți în urmă cu un an, când șocul fusese prea puternic, iar responsabilitățile pe care trebuia să le duc singură, prea numeroase”, a dezvăluit ea pe Instagram.
De asemenea, Mihaela Rădulescu a simțit nevoia să le mulțumească prietenilor care i-au fost alături în cele mai grele momente ale vieții. Nume precum Roberto, Alina, Antonio, Rosalba, Asia, Navid, Federica și Thomas au fost menționate cu căldură.
„Un mare MULȚUMESC pentru mesajele și apelurile voastre; acum știu cine i-a fost cu adevărat prieten lui Felix și cine a înțeles că el era un BĂRBAT în toată firea (…). Lui Felix i-ar fi plăcut să vadă că adevărații săi prieteni țin la femeia pe care o iubea cel mai mult”, a spus ea.
Pe de altă parte, vedeta a vorbit deschis și despre dezamăgirile suferite din partea unor oameni mai puțin loiali.
„Vă văd pe toți, din ambele tabere. Și am sentimentul că și Felix vă vede pe toți… Sper să simțiți furia pe care o nutrește față de mulți dintre voi”, a mai scris Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu, hotărâtă să păstreze vie amintirea lui Felix Baumgartner
Mihaela Rădulescu, cunoscută pentru determinarea și forța sa interioară, este hotărâtă să păstreze vie amintirea lui Felix Baumgartner. Planurile sale includ călătorii în locurile care i-au fost dragi acestuia, pentru a împărtăși povestea lui dar și pentru a onora moștenirea sa.
„Eu și casca vom continua să călătorim, să-i spunem povestea, să-i întâlnim prietenii adevărați și să-i onorăm viața și moștenirea. Iar eu voi învăța, zi de zi, să trăiesc din nou. Sper ca voi toți să învățați din povestea mea și să profitați din plin de IUBIREA și VIAȚA voastră”, a subliniat vedeta.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner