Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Mihaela Rădulescu a transmis un mesaj profund și emoționant pe rețelele sociale, vorbind deschis despre modul în care a înfruntat suferința în ultimul an. Vedeta a făcut referire la pierderile suferite, partenerul său, Felix Baumgartner, și mama ei și a dezvăluit unde s-a refugiat în cele mai negre zile.
Mihaela Rădulescu, despre procesul de vindecare după moartea lui Felix Baumgartner
În mesajul publicat pe Instagram, Mihaela Rădulescu a comparat procesul de vindecare cu schimbările imprevizibile ale oceanului, explicând că durerea îmbracă multe forme, dar nu trebuie lăsate să te scufunzi.
„Suferința este ca marea — cu valuri, culori diferite, furtuni, agitată sau cu o suprafață liniștită, caldă sau rece… Te poți îneca în ea sau poți înota, poți pluti sau o poți privi de la distanță. Marea mea de sentimente mi-a arătat întreg spectrul în ultimul an și, cumva, sunt recunoscătoare pentru toată durerea”, a scris Mihaela Rădulescu în mediul online.
Pentru a depăși momentele de cumpănă, vedeta a ales să nu se izoleze, ci să rămână activă. A reluat o veche pasiune care i-a servit drept refugiu emoțional și fizic: călăria.
„Am simțit totul. M-am luptat cu toate. Am ales să mă ridic, să apar, să muncesc, să scriu, să învăț, să mă plimb cu calul, să petrec timp cu prieteni cu adevărat buni, cu familia, cu mine însămi. M-am întors la echitație nu doar pentru că a fost mereu în inima mea, ci pentru că este una dintre cele mai bune terapii pe care le cunosc”, a povestit Mihaela Rădulescu.
Vedeta a povestit că a reînceput antrenamentele în Grecia, alături de un instructor argentinian, continuând apoi să se antreneze de două-trei ori pe săptămână în apropiere de Monaco. Deși recunoaște că efortul aduce uneori „durere fizică suplimentară”, rezultatul este întotdeauna un zâmbet și o stare de pace.
Mihaela Rădulescu, mesaj pentru cei care au pierdut o persoană dragă
În finalul postării, vedeta a lăsat un îndemn cald pentru toți cei care trec prin momente similare, amintind că viața și iubirea continuă chiar și după marile pierderi.
„Pentru oricine are nevoie să audă asta: durerea nu dispare — înveți să trăiești cu ea și fără cei pe care i-ai pierdut. Este totuși VIAȚĂ și este totuși IUBIRE”, a continuat Mihaela Rădulescu.
Semnătura discretă de la finalul mesajului, „Felix & Mom”, confirmă că gândurile sale rămân strâns legate de amintirea celor două persoane importante din viața ei.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mihaela Rădulescu