Vladimir Drăghia a dezvăluit câți bani îi revin, de fapt, lui Dumbo, după câștigarea primului sezon „Desafio: Aventura”: „Va împărți premiul”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dumbo, câștigătorul „Desafio: Aventura” 2026, a decis să împartă premiul de 150.000€ cu colegii săi din finală, inclusiv cu Vladimir Drăghia. Dezvăluirile au fost făcute de actor, în timp ce marele câștigător a confirmat spusele colegului său.

Câți bani primește Dumbo după finala Desafio: Aventura

După patru luni intense în care concurenții și-au testat limitele fizice și psihice în cadrul competiției Desafío: Aventura, Marius Alexandru, cunoscut drept Dumbo, și-a adjudecat marele premiu de 150.000 de euro. Finala, desfășurată pe 19 mai în Thailanda, a fost un adevărat spectacol de rezistență și strategie, iar învingătorul a demonstrat că prietenia și omenia pot triumfa chiar și în cele mai dure condiții.

Imediat după încheierea show-ului, Vladimir Drăghia, unul dintre finaliștii competiției, a dezvăluit pe rețelele de socializare o decizie surprinzătoare luată de cei patru concurenți rămași în ultimele etape: Dumbo, Valentin Tănase, Rafa Szabo și, bineînțeles, el însuși. Grupul a hotărât să împartă premiul cel mare în mod egal, în semn de respect pentru eforturile comune din concurs.

„Premiul de 150.000€ va fi împărțit în patru”, a scris Drăghia pe Instagram.

„60.000€ pentru Dumbo, 30.000€ pentru Rafa – pentru afacerea tatălui său, 30.000€ pentru Vali – avans pentru apartamentul mamei sale, și 30.000€ pentru mine – îi voi dona către burse educaționale pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Astfel, toată lumea câștigă”, a explicat actorul.

Vladimir Drăghia a felicitat public gestul coechipierului său și a subliniat că această decizie este o lecție de generozitate, menționând: „Am toată încrederea în Dumbo că se va ține de cuvânt și va împărți premiul așa cum am convenit. Le va oferi astfel și o lecție de omenie celor care n-au crezut în el, celor care l-au judecat greșit”.

Citește și: Reacția Maiei Sandu după scandalul de la Eurovision! Ce spune după ce juriul de la Chișinău a oferit un punctaj mic României

Citește și: Dumbo, marele câștigător „Desafio: Aventura”. Concurentul a plecat acasă cu 150.000 de euro

Câștigătorul a decis să împartă premiul

Reacția lui Dumbo nu a întârziat să apară, confirmând angajamentul luat față de colegii săi. El a subliniat că decizia de a împărți premiul a fost luată încă din timpul competiției, când au rămas în joc ultimii patru participanți.

„Încă de când am rămas ultimii 4, am dorit ca pentru tot efortul depus, să ne bucurăm toți de acest premiu, și am spus exact așa: Dacă eu voi câștiga, veți primi din partea mea câte 30.000 de euro, iar eu voi lua 60.000 de euro. Atât de simplu, și va fi mai simplu în câteva zile, când voi face dovada plății”, a precizat el.

Citește și: Ce s-a întâmplat între părinții lui Rareș Cojoc și Andreea Popescu chiar înainte de divorț. Dansatorul rupe tăcerea. „Lucrurile nu sunt line, așa cum vrem!”

Citește și: Cum arată Mihai Onilă după 26 de zile de post cu apă. Artistul a avut probleme: „Am avut un fel de bacterie”

Dumbo a adăugat un mesaj emoționant către susținătorii săi: „Vă mulțumesc, și nu uitați să fiți mai buni în viața asta. Vă mulțumesc pentru susținere și vă iubesc!”.

Concurentul a confirmat în momentul în care a fost desemnat câștigător că va împărții premiul cu ceilalți semifinaliști.

„Au fost meciuri și probe foarte dificile, chiar excepțional de grele. În ceea ce privește marele premiu, îl voi împărți cu ceilalți trei semifinaliști. Partea care îmi revine o voi folosi împreună cu familia mea, ca să ne bucurăm de acești bani. Îmi doresc să merg la Disneyland cu copiii, așa cum le-am promis”, a subliniat acesta.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini din finala Desafio: Aventura

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton