Cine sunt și ce spun primele trei ispite masculine de la Insula Iubirii, din noul sezon de la Antena 1, prezentat de Radu Vâlcan. În exclusivitate pentru Unica.ro, cei trei bărbați au făcut declarații în premieră!
Odată cu venirea verii, Antena 1 a dat vestea bună și a oferit primele imagini din sezonul 9 al show-ului provocator Insula Iubirii! Pe toate rețelele de socializare, întrebarea de bază a fost – când începe și cine sunt, oficial, concurenții. Chiar ieri, trustul a oferit primele poze și nume, anunțând trei dintre Ispitele masculine.
Cătălin Brînză, George Ivănescu și Narcis Bujor, ispite ale noului sezon Insula Iubirii
Unica.ro are primele declarații de la aceștia! Ce și-ar dori – Cătălin Brînză, George Ivănescu și Narcis Bujor, să știe toți cei de acasă, înainte de marea premieră? Aflați, în exclusivitate, în rândurile de mai jos!
La 36 de ani, Cătălin este stabilit în Marea Britanie și este directorul unui magazin de haine extrem de cunoscut. ”Îmi doresc ca oamenii să știe, că dincolo de imagine și de apariții, sunt un om care simte profund, care a căzut și s-a ridicat, care analizează, care se luptă cu sinele, dar și care nu vrea să impresioneze. Ci doar să lase ceva autentic în urmă”, ne-a mărturisit concurentul.
George Ivănescu, cunoscut de toți apropiații ca Jaguarul, care a stat cam toată viața în Italia, spune că și el a trecut prin momente grele în viață.”Nu îmi place să judec! Vreau ca fiecare persoană de acasă să aibă propria părere despre mine. Pe lângă personajul de Jaguar, se ascunde un George care a trecut prin momente grele.
Acum pot să stau pe malul mării, să beau un pahar de prosecco și să spun că am reușit. Yes, we can! Mă faceți fericit când văd că zâmbiți în jurul meu. Așa vreau să vă văd, cu zâmbetul pe buze. Imi doresc să uitați timp de câteva momente de problemele din viața voastră. Jaguarul vă iubește!”, susține el.
Tatuator, cu o statură care atrage atenția din prima clipă, Narcis Bujor a fost cel de-al treilea nume anunțat de Antena 1 și se pare că acesta va fi greu de descifrat în emisiune. ”Eu nu am fost o carte deschisă în emisie, veți vedea asta. Pentru că e nevoie de mult ca o persoană să deschidă coperta. Dar imaginea generală este fix așa cum o vedeți: caterincă sau serios, în funcție de cum e atmosfera”, spune barbatul.
Sezonul 9 din Insula Iubirii este tot mai aproape de momentul marii lansări, iar Antena 1 a început să anunțe o parte din ispite și din concurenții care au filmat în Thailanda.
Foto: Antena 1
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.