Sora mai mare a lui Chris Rea, Camille Whitaker, în vârstă de 79 de ani, a vorbit despre moartea cântărețului, spunând că pierderea bruscă a lăsat familia în stare de șoc și a venit la scurt timp după alte două decese, ale unui frate și apoi ale unei surori.
Camille Whitaker a declarat că cel mai mic dintre cei șase frați ai săi, Nicholas, a murit în luna octombrie, la vârsta de 66 de ani, într-un spital din Yorkshire, din cauza unui cancer cerebral.
Apoi, la doar câteva zile după înmormântarea lui, sora ei geamănă, Geraldine Milward, a murit subit.
„Este o durere cumplită. Ceea ce s-a întâmplat este sfâșietor. Familia a fost profund șocată. Este tragic. Pur și simplu nu reușim să înțelegem.”, a declarat sora lui Chris Rea pentru Daily Mail.
Chris a fost unul dintre cei șapte frați, iar sora lui a descris copilăria lor ca fiind una fericită, alături de tatăl lor italian, Camillo, și mama britanică, Winifred, cu Crăciunuri „minunate”.
„Are două fiice și recent a devenit bunic al unui băiețel, lucru care l-a bucurat enorm. A fost ceva minunat. Fiica lui cea mare, Josephine, a inspirat una dintre piesele sale. Iar Julia, a doua fiică, este cea care s-a căsătorit și a făcut un copil.
Christopher a avut probleme grave de sănătate și a fost bolnav de ceva timp înainte să moară. Familia lui este complet devastată. Era un om foarte timid și retras. L-am iubit enorm.”
Cum a arătat copilăria artistului
Camille Whitaker a povestit că fratele ei era o persoană restrasă și timidă.
„Era foarte tăcut și foarte timid. Un star oarecum reticent”.
Vorbind despre copilăria lor din Middlesbrough, Whitaker a declarat că melodia este inspirată din drumul lor spre casă de Crăciun.
„Urmărind azi televiziunea, este uimitor ce se spune despre el. Nu mi-am dat seama cât de sus ajunsese. M-a impresionat foarte mult amploarea relatărilor din presă.
Cântecul lui de Crăciun este cel care l-a consacrat, deși este destul de vechi acum. ‘Going Home for Christmas’ era despre drumul spre Middlesbrough. Noi mergeam mereu acasă de Crăciun, întotdeauna.