Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Tom Holland (29 ani) a suferit un accident pe platourile de filmare ale celui mai nou film „Spiderman”, în urma unei cascadorii eșuate. Incidentul a avut loc vineri, 19 septembrie, moment în care actorul a fost transportat de urgență la spital.
Tom Holland a ajuns la spital după ce s-a accidentat pe platourile de filmare ale celui mai nou film „Spiderman”. Actorul în vârstă de 29 de ani a fost diagnosticat de medici cu o comoție cerebrală ușoară.
Vineri, filmările pentru „Spiderman: Brand New Day”, film în valoare de 300 milioane dolari, au fost suspendate și ar putea fi amânate mai multe săptămâni, după accidentul suferit de Holland.
Tom Holland ar fi căzut în timpul unei secvențe filmate la studiourile Leavesden din Watford, aflate la aproximativ 32 de kilometri de Londra.
Pelicula urmează să apară în cinematografe pe 31 iulie 2026 și va explora un nou început pentru Peter Parker, după evenimentele din „Spider Man: No Way Home”.
Tom Holland părea să se simtă mai bine sâmbătă, când a participat la un eveniment caritabil, alături de logodnica lui, Zendaya (29 ani).
Îmbrăcat elegant, într-un costum negru cu cravată, actorul părea a fi într-o dispoziție excelentă alături de Zendaya, care a impresionat într-o rochie neagră.
Frații Holland conduc The Brothers Trust împreună cu părinții lor.
„Folosind influența și popularitatea lui Tom, organizația intenționează să organizeze o serie de evenimente în fiecare an, iar fondurile strânse să fie acordate organizațiilor caritabile pe care le sprijinim”, se arată pe site.
Fotografiile realizate pe parcursul serii caritabile au fost distribuite în mediul online de frații lui Tom Holland, Paddy, la rândul lui actor, și San, care lucrează ca bucătar.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Tom Holland