Andreea Cuciuc, singura fiică a interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, a încetat din viață anul trecut, la vârsta de 17 ani, în urma unui stop cardio-respirator. Acum, însă, mama adolescentei, Diana Cuciuc, a lansat o ipoteză cu privire la adevărata cauză a morții fiicei sale. Mai exact, femeia susține că Andreea a murit după ce ar fi fost otrăvită.
Pe data de 15 noiembrie 2024, Andreea Cuciuc, a murit subit, la vârsta de 17 ani, în timpul Balului Bobocilor. Tânăra s-a simțit rău și a căzut, iar medicii chemați la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
„Dumnezeu nu bate cu bățul! Și în această viață există boomerang! Doamne ajută! Andreea a fost otrăvită de o mână criminală! Totul este clar cine e vinovatul! Noi, ca părinți, avem foarte multe întrebări fără răspuns!Dumnezeu să facă lumină în acest caz! Noi ne rugăm zi și noapte, mergem cu rugăciuni înainte! Doamne, fă lumină! Să le ardă și inimile lor de durere, așa cum ne doare sufletul și pe noi! Să fie pedepsit dușmanul!”, a scris Diana Cuciuc pe Facebook.
În momentul în care I s-a făcut rău, Andreea Cuciuc a acuzat probleme de vedere și o slăbiciune accentuată, lucru care i-a alarmat pe colegii ei. A fost chemată rapid ambulanța, iar primul echipaj medical a ajuns în șapte minute.
Însă intervenția de resuscitare a fost întârziată de lipsa unor echipamente, fiind nevoie de chemearea unei a doua ambulanțe. Însă, până la sosirea acesteia, starea fiicei lui Igor Cuciuc se agravase.
Din momentul morții Andreei, familia a analizat fiecare detaliu, considerând că există discrepanțe majore între versiunea oficială și realitatea pe care o percep ei.
După ce Diana Cuciuc a lansat ipoteza otrăvirii Andreei, Igor Cuciuc a postat și el un mesaj cu subînțeles.
„Îmi arde sufletul ca focul după floarea mea! Doar rugăciunea și Dumnezeu le vede pe toate, să ne încredem în El!”, a spus interpretul de muzică populară.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Igor Cuciuc și fiica sa, Andreea
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.