Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit fiica pe data de 26 septembrie, zi în care Sofia a împlinit 9 ani. Micuța a avut parte de o surpriză de proporții de la celebra ei mamă, care a vrut ca aceasta să aibă parte de tot ce și-a dorit vreodată.
Bianca Drăgușanu i-a oferit un cadou inedit fiicei sale, Sofia
Bianca Drăgușanu și-a răsfățat fetița de ziua de naștere a acesteia.Sofia Natalia a împlinit 9 ani, iar mama ei a avut grijă ca această să aibă parte de o aniversare fix așa cum și-a dorit.
Astfel, încă de la prima oră a dimineții, Sofia a avut parte de surprize peste surprize. Vedeta a publicat imagini emoționante cu Sofia, încă din perioada în care era bebeluș.
Mai apoi, pentru că Sofia iubește animalele, Bianca Drăgușanu a organizat o vizită la o cafenea din București, unde pot fi admirate specii exotice. Așadar, fiica vedetei a putut admira diferite vietăți precum rozătoare, broaște șestoase și chiar și șerpi.
De ce a ales vedeta o școală de stat pentru fiica ei și a lui Victor Slav
Sofia Natalia merge la o școală de stat, cu toate că părinții ei ar fi putut să o înscrie la orice școală privată. Însă, vedeta a explicat că a luat această decizie pentru bunele micuței.
„Deși eu sunt genul acela de mamă care își permite să își ducă copilul la o școală privată, am ales o școală de stat. Dacă eu am crescut la o școală de stat și am reușit pe propriile forțe tot în viață, consider că și ea ar putea să facă la fel. Am «N» exemple de copii care au fost trimiși pe la Londra sau la cele mai scumpe școli din București și nici măcar nu știu să citească în engleză și ei sunt la școală cu profil. Sau se duc la școlile astea unde dai 5.000 de euro pe lună și joacă fotbal toată ziua. Fata mea e în clasa zero și chiar sunt mândră de ce capacitate are și cum își rezolvă singură toate temele acasă”, a declarat Bianca Drăgușanu în emisiunea Fresh by Unica, în urmă cu ceva timp.
„Știe să scrie, știe să citească… dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta? Eu la 6 ani stăteam cu cheia de gât în fața blocului. Mă lăsa mama și pleca la serviciu, eram cu sora mea, stăteam în vacanță în fața blocului, n-aveam școală privată. Dacă eu sunt un om sănătos la cap sunt sigură că și ea va reuși în viață pe același sistem”, a mai spus vedeta, care a recunoscut că pentru moment își ajută fiica la teme.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la ziua de naștere a Sofiei, fiica Biancăi Drăgușanu
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.