Home > Vedete > Româneşti > Alina Sorescu spune că fiicele ei au simțit „o eliberare” după divorțul de Alexandru Ciucu. „Mami, ce bine!” Prin ce au trecut Carolina și Raisa înainte de separarea părinților
Alina Sorescu spune că fiicele ei au simțit „o eliberare” după divorțul de Alexandru Ciucu. „Mami, ce bine!” Prin ce au trecut Carolina și Raisa înainte de separarea părinților
Alina Sorescu a făcut noi dezvăluiri despre perioada dificilă prin care a trecut după divorțul de Alexandru Ciucu, dar și despre felul în care fiicele ei au resimțit schimbările din familie.
Artista a vorbit cu emoție despre momentele de vulnerabilitate, despre impactul despărțirii asupra copiilor și despre modul în care a reușit să își regăsească echilibrul, concentrându-se pe carieră și pe rolul de mamă.
Reacția copiilor la despărțirea de Alexandru Ciucu
După un mariaj de peste zece ani cu designerul Alexandru Ciucu, artista Alina Sorescu a ales să vorbească deschis despre despărțirea care i-a schimbat viața și despre modul în care fiicele sale au resimțit această ruptură. Deși din exterior păreau familia perfectă, realitatea a fost una mult mai complicată, marcată de tensiuni și presiuni emoționale.
În emisiunea „În Oglindă”, difuzată pe Kanal D2, Alina Sorescu a povestit cum au trăit fetițele momentul divorțului. La vremea aceea, cele două copile aveau 7 și 5 ani și au perceput mutarea nu ca pe o traumă, ci ca pe o eliberare. Obișnuite cu absențele frecvente ale tatălui, pentru ele schimbarea nu a fost dureroasă.
Alina a explicat însă că adevărata dificultate pentru fete a apărut mai târziu, în timpul procesului de divorț, când prima sentință a stabilit ca ele să locuiască alternativ, o săptămână cu mama și o săptămână cu tatăl. Această decizie le-a bulversat și le-a afectat echilibrul emoțional, fiind momentul în care au resimțit cu adevărat despărțirea părinților.
„Ți-aș spune ce mi-a zis Carolina, fetița mea cea mare. Mi-a spus ‘Mami, ce bine că am plecat!’. Fetele mele aveau atunci 7 și 5 ani. Au simțit o eliberare. Ele erau obișnuite ca el să nu fie prezent, pentru că pleca foarte mult. Pentru ele nici măcar nu a fost o traumă în momentul în care noi am plecat. Trauma a fost în momentul în care, în timpul procesului, s-a dat ca primă sentință ca ele să locuiască o săptămână cu o săptămână” – a explicat artista.
Presiunea publică și momentul surprins de paparazzi
Alina Sorescu și-a amintit și de ziua în care au fost surprinse de paparazzi chiar în momentul plecării din casa comună. „Atunci a fost și momentul când noi toți am fost fotografiați de paparazzi, în momentul plecării. Pentru copii, acasă este rutina lor, ele erau obișnuite să crească cu mine și cu părinții mei, cei care m-au ajutat încă de când s-au născut fetele” – a adăugat.
Dincolo de aparențele unei familii-model, Alina Sorescu descrie anii petrecuți în mariaj ca pe o perioadă în care s-a simțit tot mai puțin ea însăși: „Nu mă gândeam niciodată că o să fie atât de complicat să ies din colivia în care eram. Eram prizonieră și nu credeam că mai pot să ies de acolo. Comportamentul lui față de mine era abuziv din punct de vedere emoțional. Mă puneam undeva pe planul secund. Totul era despre el, cum să-l ajut pe el să fie bine.”
Foto – Facebook / Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.