Meniul de la dineul organizat de Regele Charles pentru Donald Trump. Ce delicatese au fost servite

.

Banchetul de stat este punctul culminant spectaculos al unei vizite de stat, un ospăț strălucitor cu discursuri, toasturi regale, fanfare cu trompete și mâncare și vinuri rafinate. O abordare a ospitalității impecabilă, bazată pe șoc și uimire, menită să-l facă pe un lider în vizită, precum președintele Trump, să se simtă special. În timpul vizitei lui Donald Trump, cei 160 de invitați, așezați în spatele a 1.452 de tacâmuri, s-au delectat cu unele dintre cele mai elegante preparate.

Cum a arătat meniul de la dineul organizat în onoarea lui Donald Trump

Decorul din Sala St. George din interiorul Castelului Windsor este o priveliște remarcabilă, un amestec de banchet medieval și decorul din filmul Harry Potter. Personalul îmbrăcat în uniformă elaborată din jurul sălii este la fel de antrenat ca soldații care au fost la paradă în timpul zilei, în timp ce aranjamentele de pe mese, cu câte cinci pahare de persoană, sunt extrem de îngrijite.

Așa a arătat dineul organizat de Regele Charles în onoarea lui Donald Trump și a soției acestuia, Melania Trump, cu ocazia vizitei lor în Marea Britanie.

Însă adevărata atracție a reprezentat-o meniul, scris în limba franceză și tradus astfel:

  • Aperitiv: panna cotta de leurdă Hampshire cu biscuiți de parmezan și ou de prepeliță
  • Fel principal: ballotine de pui organic din Norfolk cu sos de cimbru și salvie
  • Desert: bombă de înghețată de vanilie cu interior de sorbet de zmeură din Kent, servită alături de prune Victoria ușor poșate.

Citește și: Kate Middleton, lecție de eleganță la întâlnirea cu Melania și Donald Trump. Președintele american a rămas uimit când a văzut-o

Citește și: Melania Trump, într-un trench de aproape 3.000 dolari în timpul unei vizite istorice în Marea Britanie

Vinuri cu semnificație aparte

Nici selecția de vinuri nu a fost mai prejos, invitații delectându-se cu vinuri cu etichete rare, potrivit BBC.

  • Wiston Estate, Cuvée, 2016
  • Domaine Bonneau de Martray, Corton-Charlemagne, Grand Cru, 2018
  • Ridge Vineyards, Monte Bello, 2000
  • Pol Roger, Extra Cuvée de Réserve, 1998

Citește și: Cum arată vila în care locuiește David Popovici. Cât costă o casă pe malul Lacului Tătaru

Citește și: Dulceață de ardei iuți, rețeta Gabrielei Cristea. Vedeta a dezvăluit cum prepară cea mai apreciată dulceață a sa

Băuturile de după cină au fost încărcate de simbolism. Vinul de Porto din 1945 a fost servit în onoarea lui Donald Trump, care este al 45-lea președinte al SUA.

De asemenea, coniacul din 1912 este un omagiu adus mamei președintelui american, născută în Scoția în același an.

În plus, a fost pregătit un cocktail inedit, „Transatlantic Whisky Sour”, cu whisky scoțian, marmeladă de citrice și marshmallow prăjit.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton