Maurice Munteanu, impresionat de Nicole Kidman: „Definiția modernă a sexualității, a forței, a delicateții”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Maurice Munteanu s-a arătat fascinat de apariția actriței Nicole Kidman la Săptămâna Modei de la Paris, unde a mers împreună cu fiica sa, Faith Margaret. Când a văzut cum a venit la show-ul de modă, criticul de modă s-a declarat complet cucerit de îndrăgita vedetă.

Maurice Munteanu, fascinat de apariția lui Nicole Kidman

Pe 5 octombrie 2026, Nicole Kidman, în vârstă de 59 de ani, a fost o prezență remarcabilă la prezentarea colecției Chanel pentru primăvară/vară 2027, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris. Împreună cu fiica sa de 15 ani, Faith Margaret, actrița a strălucit într-un duo vestimentar perfect asortat. Cele două au atras toate privirile, etalând o eleganță naturală și un stil desăvârșit.

Nicole Kidman a optat pentru o rochie-sacou gri cu două rânduri de nasturi, pe care a accesorizat-o cu colanți negri, pantofi cu toc și o poșetă vișinie. Coafura actriței, cu bucle elegante și breton lung, a completat perfect ținuta.

La rândul său, Faith a purtat un cardigan negru cu sigla Chanel, împodobit cu detalii aurii, pe care l-a combinat cu o pereche de blugi moderni și pantofi slingback alb-negru.

Criticul de modă Maurice Munteanu nu și-a ascuns admirația pentru apariția lui Nicole Kidman. Pe Instagram, acesta a împărtășit un videoclip cu actrița, însoțit de un comentariu elogios: „Această imagine cu Nicole Kidman de la prezentarea Chanel spulberă tot! Operată, neoperată, nu mai contează. Pentru că are infinită grație. E imperială! Nicole, Nicoleta, cum îmi place să-i spun, aici a anulat tot. Felul în care întoarce capul e definiția modernă a sexualității, a forței, a delicateții. Toate într-un singur gest. Wow!”

Citește și: Alex Mincu s-a însurat. Fostul soț al Mariei Popovici, postare emoționantă după cununia civilă 

Citește și: Ce spune Andreea Esca despre prietenia cu Mihaela Geoană: „Este foarte determinată”

Secretul tinereții și frumuseții actriței

Nu este pentru prima dată când Nicole Kidman strălucește pe podiumul Chanel. Actrița a fost numită ambasadoare a brandului de lux în 2025, iar prezența sa la defilarea de anul trecut a fost prima apariție publică după divorțul de cântărețul Keith Urban, cu care are două fiice, Faith și Sunday. Din căsnicia anterioară cu Tom Cruise, Nicole mai are doi copii adoptați, Bella (33 de ani) și Connor (31 de ani).

La aproape 60 de ani, Nicole Kidman continuă să fascineze cu frumusețea și eleganța ei. Actrița a dezvăluit, câteva dintre secretele care o ajută să se mențină în formă.

Citește și: Eva Măruță a semnat cu PRO TV. Filmările la noul serial au început deja: „Povestea merge mai departe” 

Citește și: Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas: „Nu există operație pentru asta!”

Un stil de viață sănătos este esențial pentru Nicole Kidman, care respectă o dietă echilibrată, bazată pe somon și fructe de pădure, și practică regulat yoga, alergatul și mersul cu bicicleta.

Somnul de calitate și meditația fac parte, de asemenea, din rutina zilnică a actriței. În ceea ce privește îngrijirea pielii, Nicole Kidman pune accent pe protecția solară, hidratare și utilizarea produselor cu retinol. Deși a încercat în trecut botox-ul, vedeta a renunțat la această procedură, preferând alternative mai naturale, precum măștile cu lumină roșie.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton