Actorul Graham Greene, cunoscut pentru rolul său din „Dances with Wolves” (Cel care dansează cu lupii), a murit la vârsta de 73 de ani. Acesta a încetat din viață luni, 1 septembrie, într-un spital din Toronto, „după o lungă boală”, potrivit agentului său, Michael Greene.
Graham Greene, cunoscut pentru rolul său din filmul „Dances with the Wolves” a decedat pe data de 1 septembrie la vârsta de 73 de ani.
„Graham Greene a iubit tot ce a făcut pentru poporul său și pentru lume. A fost un om minunat, cu o etică morală și un caracter deosebit, și ne va fi dor de el veșnic. Te iubim, fratele meu Greene. Dumnezeu să te binecuvânteze”, a transmis agentul și fratele actorului, Michael Greene, pentru People.
„În sfârșit ești liber. Susan Smith te întâlnește la porțile raiului, Dumnezeu să te binecuvânteze”, a mai spus Michael.
Greene, nominalizat la Oscar pentru rolul din „Dances with Wolves”
Graham Greene este cel mai cunoscut pentru rolul său remarcabil, Kicking Bird, din filmul de debut regizoral al lui Kevin Costner din 1990, „Danses with Wolves”, o adaptare cinematografică a romanului cu același nume de Michael Blake. Filmul i-a adus lui Greene o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.
Într-un interviu din 2017 acordat Reader’s Digest Canada, Greene a împărtășit care era cea mai dragă amintire a sa din acest film – calul său.
„Ne-am înțeles de minune. În ultima zi în care am filmat, un puști a venit la mine și mi-a spus că fusese al lui – se pare că a trebuit să-l vândă. După filmări, m-am dus la producători și le-am spus: «Asigurați-vă că puștiul își primește înapoi calul. Scoateți-l din salariul meu dacă trebuie», a povestit actorul.
Greene și-a făcut debutul pe ecran în serialul dramatic canadian din 1979, „Marele detectiv”, iar mai târziu a apărut în filmul din 1983, „Running Brave”, potrivit Deadline.
Sursă foto: Profimedia
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.