Fiul actorului Dragoș Bucur și al artistei Dana Nălbaru a trecut „ printr-o intervenție chirurgicală complicată”

De Unica.ro, pe

Dragoș Bucur (44 de ani) și Dana Nălbaru (45 de ani) au împreună trei copii, doi biologici, Sofia (15 ani) și Kadri (6 ani), și o fiică adoptată, Roxana (9 ani). În cadrul unei campanii umanitare, cuplul a dezvăluit că fiul lor a trecut, în urmă cu o lună și jumătate, „printr-o intervenție chirurgicală complicată”.

Fiul actorului Dragoș Bucur și al artistei Dana Nălbaru a trecut „ printr-o intervenție chirurgicală complicată”

„În urmă cu o lună și jumătate, Kadri a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată. A fost cel mai greu moment din viața mea și încă nu mă pot gândi la toate detaliile acelui moment fără să plâng. Am filmat împreună cu Dragoș în Casa Ronald și vreau să le mulțumesc încă o dată celor de acolo pentru sprijinul oferit în acele clipe grele”, a scris solista pe Instagram.

„Am aflat că băiețelul nostru trebuie să intre în operație la 5 dimineața. Nu ai timp să te pregătești”, spune Dragoș Bucur în videoclipul campaniei. „Pentru mine, cel puțin, a fost un moment în care n-am știut încotro să mă duc, am fost complet pierdută”, a completat Dana Nălbaru.

Fiul actorului Dragoș Bucur și al artistei Dana Nălbaru a trecut „ printr-o intervenție chirurgicală complicată”

„Pandemia asta a îngreunat reglementările interne și, odată intrat în spital, acolo rămâi”, a mai explicat actorul. „Nu am putut intra amândoi, a trebui să intre unul singur. Eu am așteptat diagnosticul în mașină”, a completat solista.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Cum au reacționat fiica și fosta soție a lui Irinel Columbeanu când au aflat că fostul milionar a suferit un accident vascular cerebral

Actrița Selma Blair a obținut ordin de restricție împotriva fostului iubit, după ce ar fi fost agresată fizic și verbal

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măștii în continuare în aceste situații

„Faptul că am putut să fiu alături de el (n.red.: Kadri) tot timpul sunt absolut convinsă că a dus la vindecarea lui mult mai rapidă”, a mai precizat Dana Nălbaru.

Există două Case Ronald McDonald în prezent, una în București și una în Timișoara, a treia fiind în construcție. Este vorba despre un loc în care părinții ai căror copii se află în spital pot veni să se odihnească, să se îngrijească și să se reculeagă.

„Sprijinul părinților este esențial în vindecarea unui copil. Încrederea pe care i-o dă mama nimeni nu i-o poate da. Ori de câte ori este posibil, încurajăm internarea copiilor cu părinții lor”, mai declară în videoclip Conf. Dr. Alexandru Ulici.

Foto: Instagram; Captură YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!