Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măștii în continuare în aceste situații

De Unica.ro, pe

Astăzi, 8 martie, la miezul nopții, România va ieși din starea de alertă după doi ani, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis pe 4 martie. Mai multe restricții vor fi ridicate. Obligativitatea prezentării certificatului verde va dispărea, iar masca de protecție FPP2 nu va mai fi obligatorie, ci doar o recomandare a ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măștii în continuare în aceste situații

Odată cu încetarea stării de alertă:

  • Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară;
  • Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;
  • Nu vor mai exista limite în privința orarului;
  • Certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;
  • La intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID.

Cu toate acestea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila declară: „Continuăm să recomandăm purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, de exemplu piețe sau în spații extrem de aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, grădinițe, școli, universități”.

„Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a mai anunțat ministrul Sănătății.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Studiu: Infectarea cu mai multe variante Omicron este posibilă, dar se întâmplă rar

Speranță pentru pacientele cu cancer de sân triplu negativ: tratamentul nou bazat pe imunoterapie

În contextul războiului din Ucraina, medicii români se tem de riscul reapariției unei boli infecțioase la noi

Măsurile recomandate în continuare:

  • Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
  • Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
  • Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
  • Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
  • Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
  • Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală.

Foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!