Ella Vișan revine pe micile ecrane, la câteva luni de la finalul emisiunii „Insula Iubirii”. Blonda s-a întors în România și a semnat un contract cu Antena Stars. Mai mult, aceasta a ajuns deja pe platourile de filmare și este mai fericită ca oricând.
Deși și-a pierdut logodnicul și nici relația cu ispita Teo Costache nu a funcționat, se pare că „Insula Iubirii” a avut și un aspect pozitiv pentru Ella Vișan, căreia participarea la show-ul din Thailanda i-a deschis noi orizonturi pe plan profesional. Tânăra a semnat un contract cu postul de televiziune Antena Stars, astfel că a lăsat în urmă viața din Marea Britanie, și-a făcut bagajele și s-a întors în România, pregătită pentru noul ei rol.
Blonda a dezvăluit pe rețelele sociale că acum face parte din echipa emisiunii „Viața fără filtru” prezentată de Natalia Mateuț.
„Probabil după cum bine știți și după cum bine ați citit, acum fac parte din echipa emisiunii Viața fără filtru, moderată de Natalia Mateuț. În momentul de față suntem în platourile de filmare, pe care aș vrea să vă arăt cum arată. Sunt super entuziasmată de proiectul acesta!”, a spus Ella Vișan pe Instagram.
„Probabil ați văzut știrea în dimineața aceasta. De astăzi, în mod oficial, fac parte din echipa celor de la Viața fără filtru!”, a completat fosta concurentă de la „Insula Iubirii”.
Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” și-a refăcut viața amoroasă
În urmă cu câteva săptămâni, Ella Vișan dezvăluia că și-a refăcut viața amoroasă alături de un bărbat care preferă să rămână în anonimat și care nu are conturi pe rețelele sociale. Tânăra spune că a fost alături de ea pe tot parcursul difuzării emisiunii, când a primit numeroase critici pentru acțiunile sale din Thailanda.
Ella l-a cunoscut pe Ovidiu prin intermediul unor prieteni, iar de atunci au rămas împreună.
„N-a întrebat nimeni pe nimeni. Am avut acel date, am fost să tragem cu armele. Ideea este că noi am ieșit cu un alt cuplu, eu o știam pe ea, el îl știa pe el, noi nu știam că date-ul acela trebuie să fie, de fapt, al nostru. Nu înțelegeam de unde chestiile astea, să îl lase lângă mine. Ovidiu este genul de om care pare că știe să tragă cu arma, la modul că e bărbat”, a declarat Ella Vișan în podcastul moderat de Bursucu.
În același timp, tânăra recunoaște că iubitul ei a fost afectat de imaginile intime difuzate la televizor, în care personajele principale erau ea și ispita Teo.
„Persoana care îmi este alături astăzi nu este prezentă foarte mult în social media, deoarece domeniul în care lucrează nu îi permite timp pentru asta, iar interacțiunile lui cu TikTok sunt extrem de rare. Câteodată mi-aș dori ca el să știe și să vadă ceea ce scriu, chiar dacă o fac foarte rar despre el, pentru că îi respect decizia de a rămâne în anonimat și prețuiesc intimitatea noastră ca relație.Da, a fost vizibil afectat de imaginile mele cu Teo, iar eu sunt la rândul meu afectată, pentru că nu îmi expun viața personală și am ales să rămân discretă, tocmai pentru că sunt vulnerabilă și ușor de rănit. Totuși, mi-ar plăcea ca toată lumea să înțeleagă cât de mult îi mulțumesc pentru momentele în care a fost acolo pentru mine, chiar și atunci când eu îmi doream să pun capăt tuturor acestor situații în moduri pe care nu doresc să le discut”, a afirmat Ella Vișan în mediul online.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Ella Vișan
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.