Cum a aflat Cătălin Botezatu că avea cancer. Medicii au crezut că are apendicită

.

În 2019, Cătălin Botezatu a fost operat în străinătate, mai exact în Turcia, după ce medicii i-au descoperit o tumoră la nivelul colonului. Creatorul de modă este refăcut complet. De curând, designerul a dezvăluit cum a aflat că are cancer.

Cum a aflat Cătălin Botezatu că avea cancer. Medicii au crezut că are apendicită

„Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check up complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să mă supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită.

M-am operat în România și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicelui era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia. Acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a declarat Cătălin Botezatu în cadrul unei emisiuni TV.

„Când treci prin 5 operații legate de un cancer, nu cred că este ușor. Pe lângă operațiile inițiale [4], am mai făcut o operație pentru că doctorii s-au speriat, au crezut că s-a mai întâmplat ceva, dar nu, totul este ok. Recunosc, sunt unul dintre norocoșii care s-au vindecat de cancer și mă laud cu asta.

Datorită mie, foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici din Turcia. Dacă în România li se dădeau verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, sunându-mă și oferindu-le șansa unui consilier medical, acești oameni trăiesc, sunt bine”, a mai adăugat creatorul de modă.

Citește și:

Bianca Sârbu a învins cancerul a două oară: „Nu te omoară, dar te macină așa încet”

Gestul lui Meghan Markle pentru înmormântarea Prințului Philip

Cum arată Lili Sandu nemachiată. „O femeie poate arăta superb și fără tone de machiaj”

Însoțit de Eva Pavel, consilierul lui medical, Cătălin și-a făcut un nou set de analize în februarie 2021. „Așa este, am făcut o scurtă călătorie în Turcia, zilele trecute, pentru a-mi face un nou set de analize. Toate au ieșit bine! Singurul lucru mai puțin plăcut din urma acestei vizite e faptul că medicii mi-au interzis să mai mănânc dulciuri.

Eva mi-a tot spus de-a lungul timpului că ar fi bine să renunț la produsele care au zahăr, că nu-mi fac bine, dar n-am ascultat-o. Acum sper să pot să le elimin complet și să am o alimentație echilibrată”, a spus Cătălin Botezatu, potrivit Ciao.

Cătălin Botezatu: „Nu am privit boala asta ca pe una fatală”

„Am trecut razant, dar razant, pe lângă cea de care ne temem cu toții, dar care, la urma urmei, face parte din acest circuit al existenței noastre, moartea. Așadar, mi-a fost greu.

Nu este ușor să afli dintr-odată – spun dintr-odată, pentru că eu sunt un om care se controlează permanent, aș spune că sunt obsedat de analize, și de analize amănunțite – că am cancer.

Stai liniștit așa și, dintr-odată, te trezești că, în urma unei simple analize și a unui simplu apendice inflamat, ai o tumoare de natură cancerigenă. Ai cancer. Eu doar am întrebat care e următorul pas.

Pentru că eu cred că, în astfel de momente, oamenii trebuie să fie pozitivi. Să găsească soluții. Nu am privit boala asta ca pe una fatală. M-am și ferit să îi spun numele. Spuneam că am niște tumori, că sunt niște celule rele. Cred că era o formă de negare cumva în subconștientul meu”, mai povestea Cătălin Botezatu în 2020, pentru VIVA!.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton