Codin Maticiuc a împlinit duminică, 5 octombrie, vârsta de 45 de ani, zi pe care și-a sărbătorit-o în spital, unde mama lui a fost operată pe creier. Mama actorului a fost diagnosticată în urmă cu ceva timp cu cancer, boală care acum a recidivat.
Codin Maticiuc și-a sărbătorit ziua de naștere în spital
Codin Maticiuc a împlinit 45 de ani și a ales să își petreacă ziua în spital, alături de mama lui, care a fost operată pentru a doua oară pe creier. Femeia care l-a adus pe lume pe producătorul de filme și îndrăgitul actor se luptă pentru a doua oară cu cancerul.
Femeia a aflat că boala a recidivat și a fost operată la timp, iar acum este în recuperare. Codin a ținut să le mulțumească tuturor celor care au avut grijă de mama lui în această perioadă dificilă.
„Astăzi este ziua mea. Împlinesc 45 de ani și îmi petrec o bună parte din zi alături de mama în spital. E la a doua operație pe creier. Cancer. Care a și recidivat. Astăzi este ziua mea și mă gândesc că sunt norocos că mi-am permis s-o operez (…) Astăzi este ziua mea și mă gândesc la toți cei care nu-și permit să își îngrijească părinții sau copiii”, a scris Codin Maticiuc pe pagina sa de Instagram.
„Pentru ei am creat și am lansat NaviCare, un serviciu GRATUIT de navigație medicală. O avem pe Monica fosta ministru secretar de stat în Ministerul Sănătății, o echipă în jurul ei de navigatori, doctori și avocați și un AI care triaza cazurile. Nu știți ce sa faceți? Vă spune echipa NaviCare. Știți dar nu reușiți să vă faceți programarea dorită? Vă ajută NaviCare. Nu vă cunoașteți drepturile? Vi le spunem noi. Nu le puteți obține? Luptăm noi pentru voi. Vă las un link în comentarii să știți unde să ne contactați”, a completat el.
Actorul a ales astfel că își petreacă o bună parte din ziua lui alături de cea care i-a dat viață, dar și de soția și fiicele sale, care l-au însoțit la spital.
Pentru a sărbători cum se cuvinte, aceștia au luat și un tort, dar și un buchet de flori pentru mama lui Codin Maticiuc.
Nu este pentru prima dată când Maticiuc trece prin momente dificile și este alături de unul din părinții săi în lupta cu cancerul. În urmă cu mai mult timp, tatăl său a fost diagnosticat cu această boală nemiloasă.
La momentul respectiv, Codin Maticiuc povestea că nu știa la cine să apeleze și a încercat să găsească cel mai bun tratament pentru tatăl lui.
„Când tata a făcut cancer n-am stiut încotro s-o apuc. Care e cel mai bun medic? Cel mai bun tratament? În România sau în străinatate?”, scria el pe Instagram.
În cele din urmă, actorul și-a dus tatăl la o clinică din Elveția, unde costurile au fost acoperite de statul român.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Codin Maticiuc și familia sa
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.