La ce operații estetice a apelat Cătălin Botezatu

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 26 aprilie 2021, 11:24

Invitat în podcastul lui Cătălin Măruță (43 de ani), Acasă la Măruță, Cătălin Botezatu (54 de ani) a vorbit despre operațiile estetice la care a apelat. Designerul spune că are o singură intervenție estetică.

La ce operații estetice a apelat Cătălin Botezatu

„Îți faci un acid, un botox, un aia, un aia, chiar și la un bărbat, după o vârstă, [e ok]. Dar eu zic că la un bărbat ridurile de expresie sunt sexy. Uite, eu am părul cărunt, am riduri de expresie”, a mărturisit creatorul de modă, acceptând astfel schimbările venite odată cu înaintarea în vârstă.

Cu toate acestea, designerul a apelat la o intervenție estetică des întâlnită în rândul bărbaților și are în plan să mai facă acest lucru încă o dată. „Nu am făcut așa… Acum vreau să fac”, a spus.

Cătălin are implant de păr. „Am făcut o porțiune foarte, foarte mică de păr. Am vrut să văd [cum e]. Acum vreau să fac mai puternic, dar nu mă împac cu chestia asta, să mă rad în cap. Nu știu cum îmi stă. Atât am făcut”, a încheiat.

În 2019, Cătălin a fost operat în străinătate, mai exact în Turcia, după ce medicii i-au descoperit o tumoră la nivelul colonului. Creatorul de modă este refăcut complet. De curând, designerul a dezvăluit cum a aflat că are cancer.

Cum a aflat Cătălin Botezatu că avea cancer

„Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check up complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să mă supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită.

Citește și:

Fiica Ginei Pistol, surprinsă într-o ipostază haioasă. Cum au reacționat fanii

Răzvan Simion și Daliana Răducanu au publicat primele imagini împreună

Adele iubește din nou. Cine este bărbatul de care s-a îndrăgostit cântăreața britanică

M-am operat în România și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicelui era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia. Acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a declarat Cătălin Botezatu în cadrul unei emisiuni TV.

„Când treci prin 5 operații legate de un cancer, nu cred că este ușor. Pe lângă operațiile inițiale [4], am mai făcut o operație pentru că doctorii s-au speriat, au crezut că s-a mai întâmplat ceva, dar nu, totul este ok. Recunosc, sunt unul dintre norocoșii care s-au vindecat de cancer și mă laud cu asta.

Datorită mie, foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici din Turcia. Dacă în România li se dădeau verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, sunându-mă și oferindu-le șansa unui consilier medical, acești oameni trăiesc, sunt bine”, a mai adăugat creatorul de modă.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!