Mădălina Ghenea (37 ani) este una dintre cele mai apreciate românce la nivel internațional, aceasta cunoscând succesul în Italia, mai întâi în modelling, iar mai apoi în actorie. Toată lumea o admiră pentru silueta ei ideală, iar acum aceasta a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă.
Mădălina Ghenea atrage privirile tuturor la fiecare apariție pe covorul roșu, dar și în mediul online, acolo unde își ține urmăritorii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. Actrița, care arată impecabil, a dezvăluit cum arată dieta sa și care sunt scretele unui trup râvnit de orice femeie.
Actrița a mărturisit că suferă de boala celiacă, astfel că nu poate consuma alimente cu gluten, precum pizza, paste, pâine, dulciuri sau prăjeli.Cu toate că dieta ei este impusă și de problemele de sănătate, Mădălina Ghenea recunoaște că mai cedează câteodată tentațiilor.
„Când vreau să slăbesc, practic sunt mereu la un fel de dietă, pentru că am boala celiacă, așa că nu pot mânca pizza, paste, pâine, dulciuri, prăjituri, știi, orice. Orice mâncare prăjită, dar nu pentru că sunt la dietă și încerc să slăbesc, ci pentru că mă simt foarte, foarte, foarte extrem de bolnavă, mai ales în ultima vreme. Așa că s-ar putea să fac asta, dar știu că mă voi simți rău, așa că, știi, uneori sunt o ființă umană, așa că am chef să mănânc o pizza, dar apoi nu mă voi simți bine câteva ore. Așa că mă concentrez pe cele șase ore de după masă și apoi pe cele cinci minute din timpul mesei, dacă asta are vreun sens”, a dezvăluit Mădălina Ghenea pe rețelele sociale.
Un alt lucru pe care fanii Mădălinei Ghenea și-au dorit să îl știe, a fost cu privire la îngrijirea tenului acesteia. Actrița are un ten perfect, lipsit de impurități.
Desigur că alimentația sănătoasă joacă un rol important pentru un ten curat, astfel că românca consumă multă apă, ceaiuri din plante și băuturi infuzate pentru a-și menține pielea luminoasă și elastică.
De asemenea, actrița evită alcoolul și tutunul și chiar a încercat somnul de frumusețe într-o capsulă hiperbară, sesiunile implicând oxigen la presiune ridicată, pentru regenerare celulară.
La fel de mportantă este și curățarea tenului. Chiar dacă nu este machiată, actrița spune că în fiecare dimineață și seară seară folosește double cleansing (ulei/balm + gel) pentru a îndepărta impuritățile și SPF-ul.
Protecția solară Face parte din rutina zilnică: aplică SPF 50 în sezonul cald, SPF 30 în sezonul rece și evítă orice expunere la soare fără protecție, pentru a preveni petele pigmentare și îmbătrânirea prematură.
„Nu, culoarea tenului meu nu este perfectă, mă feresc de soare și o să vă dau un exemplu… ultima dată când am avut foarte mari probleme cu tenul, m-am expus la soare fără protecție solară. Am uitat pur și simplu, iar rezultatele au fost groaznice. Vă recomand protecția solară atunci când mergeți la soare și să nu faceți solar”, a dezvăluit Mădălina Ghenea pe Instagram, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mădălina Ghenea
Sursă foto: Instagram, Profimedia
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.