Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Delia Salchievici a părăsit competiția „Desafio: Aventura” din cauza unor probleme medicale, însă a plecat acasă cu o sumă impresionantă de bani. Concurenta a părăsit competiția după ce duelul de eliminare cu Lena a fost oprit, în urma problemelor medicale apărute în timpul probei.
Delia Salchievici, eliminată de la Desafio: Aventura
Delia Salchievici a fost eliminată de la Desafio: Aventura din cauza unor probleme medicale apărute în timpul duelului de eliminare. Decizia a fost a producătorilor, care au hotărât că sănătatea este cea mai importantă.
„Pentru că ați ajuns în cei șapte magnifici. ea primește o bucată de mătase pictată, mătase thailandeza autentică, pictată de mână, o amintire formidabilă și un omagiu pe care îl aducem pentru cei șapte. Delia, să nu uiți niciodată că ai fot aici, să te bucuri de această experiență, să te mândrești cu ea”, a spus Daniel Pavel.
Pentru fiecare etapă a competiției, Delia Salchievici a fost recompensată cu câte 2.000 de euro, potrivit Cancan.
Cum tânăra a rezistat în Thailanda 18 săptămâni, a plecat acasă cu 36.000 de euro.
„Eu nu mă așteptam să ajung până aici, mai ales că am plecat o dată. Sunt extraordinar de recunoscătoare pentru că am fost unicul concurent de aici care a avut dovezi și mă bucur că am profitat de cea de a doua viață și am putut să mă întorc aici. Sper că am făcut echipa Norocoșilor mândră că i-am adus până în punctul acesta. Mă bucur să fiu aici și norocoasă și visătoare și luptătoare. Mă bucur că am putut să gust câte puțin din fiecare echipă, a fost extraordinar de frumos”, a spus Delia Salchievici după eliminare.
Înainte de a părăsi competiția, aceasta a avut un mesaj și pentru colegii ei care luptă în continuare pentru premiul cel mare.
„Aș putea să le las mai multe emoții. Să vă permiteți toți să fiți voi înșivă și din etapa aceasta a jocurilor, să vă permiteți să vă bucurați, să vă distrați pentru că jocurile sunt extraordinare. Toți cei care ați rămas sunteți foarte buni. Sunt mândră de voi toți și mă bucur că am putut să fiu în etapa asta alături de voi și aș vrea să aveți fiecare dintre voi încredere în puterile voastre”, le-a spus Delia Salchievici concurenților rămași în competiție.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Delia Salchievici la Desafio: Aventura