Raluka va prezenta anul acesta „Protevelion” 2026, alături de Pavel Bartoș. Filmările pentru show-ul dintre ani au început, astfel că au apărut și primele imagini. Iar ținuta artistei a atras toate privirile, aceasta alegând un outfit îndrăzneț și excentric.
Raluka a ales să poarte un top și o fustă din dantelă, transparente, otufit-ul atrăgând toate capetele. Artista a fost văzută purtând ținuta pentru filmarea Protevelionului din acest an, ce va fi difuzat în noaptea dintre ani. Vedeta a colaborat pentru această ținută specială cu creatoarea de modă Cristina Săvulescu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri ai momentului.
Ținuta spectaculoasă se numește „The Scandal” și face parte din colecția oficială a designerului, iar prețul este unul cu adevărat „scandalos”. Mai exact, The Scandal Top costă 2.800 de lei, în timp ce The Scandal Skirt se vinde cu 2.900 lei, potrivit site-ului creatoarei de modă. Astfel, valoarea ținutei extravagante ajunge la 5.700 lei.
„O fustă pantalon, unde croiul se ciocnește cu seducția. Fusta The Scandal este o construcție hibridă. Fusta asimetrică din satin de mătase nu este înfășurată, ci suspendată și croită intenționat, dezvăluind arhitectura sculpturală de dedesubt, colanți negri din dantelă. Subversiv, elegant și menit să provoace. Fusta nu este înfășurată. Este suspendată. Fiecare linie este intenționată”, este descrierea fustei alese de Raluka.
PRO TV a dat startul filmărilor pentru PROTEVELION 2026, show-ul care va întreține atmosfera în noaptea dintre ani.Cu Raluka și Pavel Bartoș în rol de gazde și o selecție impresionantă de artiști și vedete, ediția de anul acesta va umple casele românilor cu energie, bună dispoziție, umor și momente pline de surprize.
Sub deviza: „Te distrăm de nu te vezi!”, PROTEVELION 2026 promite să transforme noaptea dintre ani într-un spectacol de neuitat. Cei mai în vogă artiști vor aduce pe scenă momente muzicale spectaculoase, cu hituri care vor face publicul să cânte și să danseze toată noaptea. Comedia va fi și ea la cote maxime, invitații fiind surprinși în cele mai amuzante și neașteptate situații, stârnind râsete care se vor auzi atât în platou, cât și în casele românilor.
„Anul ăsta, la PROTEVELION, am zis să ridicăm miza: dacă tot nu putem opri timpul, măcar să-l facem să danseze. Show-ul e o nebunie frumoasă cu artiști puși în situații imposibile, combinații la care n-ar fi visat nici algoritmul de la Shazam și surprize care ne-au făcut și pe noi, la filmare, să zicem «stai puțin, chiar cântă împreună?!». Ediția din 2026 e despre bucurie pură, despre râs, muzică și chef de viață. Fiecare oră are un twist și exact de acolo va veni magia. Vrem ca oamenii de acasă să simtă că sunt și ei în studio, printre noi, să dea play la noul an cu zâmbetul pe față și cu senzația aia de «băi, ăștia chiar s-au distrat făcând asta!» — pentru că da, chiar ne-am distrat”, declară Cătălin Bugean, Show Runner PRO TV.
„De câțiva ani buni, România alege sa petreacă Revelionul la PRO TV. Sunt sigur că vom trece împreună și pragul lui 2026. Va fi un PROTEVELION fără vârstă, în care toate generațiile de artiști vor fi conduse de bucuria de a fi prezente în casele românilor. Anul acesta, PROTEVELIONUL va străluci asemenea celor 30 de ani în care PRO TV a dus divertismentul la o referință de neegalat. De la marile vedete PRO TV, până la artiștii pe care publicul i-a validat și îi iubește, de la cele mai iubite orchestre la cei mai îndrăgiți comedianți, influenceri și dansatori, cu toții vor oferi românilor o noapte cum nu a mai fost niciodată în televiziunea din România”, spune Radu Croitoru, Senior Creative Producer PRO TV.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Raluka
Sursă foto: PR, Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.