Cum se înțelege Iulia Vântur cu părinții lui Salman Khan. Cum a reușit vedeta să se integreze în familia iubitului ei: „Încerc să îi conving…”

.

Iulia Vântur are o relație de mulți ani cu celebrul Salman Khan, motiv pentru care s-a mutat în India. Ea a vorbit despre relația pe care o are cu părinții iubitului ei, dar și felul în care s-a adaptat la noua ei viață.

Cum e viața pentru Iulia Vântur în India

Iulia Vântur a renunțat la România în urmă cu mulți ani. S-a adaptat vieții în India și chiar a cucerit Bollywood-ul, motiv pentru care trăiește o viață de vedetă aproximativ asemănătoare cu cea din țară. 

Ea a vorbit despre ce înseamnă să fii cunoscut în India și felul în care este percepută aici.

Citește și: Iulia Vântur și Salman Khan, la înmormântarea unui celebru culturist din India. Varinder Singh Ghuman a murit la 42 de ani

„Ohoo, cred că e la fel peste tot, doar că în India expunerea este mai mare. Doar Mumbaiul are același număr de locuitori ca toată populația României.

Iar India e mare și indienii sunt răspândiți peste tot prin lume. Indienii sunt mult mai înflăcărați să-și întâlnească starurile și sunt foarte expresivi.

În România, spațiul privat este respectat mai mult de oamenii din jur, de fani, deși, paradoxal, în India presa nu invadează spațiul intim atât de mult. Există mai mult respect pentru spațiul intim, relațional, în presa din India”, a spus Iulia Vântur.

Citește și: Ce a făcut Iulia Vântur pe ascuns la Pro TV, pe vremea când era ştiristă. Cum a fost implicată trupa Akcent: „N-am vrut să spun asta”

Vedeta a mărturisit că a învățat multe de la Salman Khan, inclusiv lucruri despre viață, familie, relații, Bollywood, succes și artă. În plus, ea a mărturisit că lucrează la un documentar serial despre viața iubitului ei, numit „Beyond the star”, care prezintă viața actorului văzută prin ochii ei, dar și a celor din jurul lui Salman Khan care îl cunosc îndeaproape.

Cum se înțelege cu părinții iubitului ei

Iulia Vântur a declarat în urmă cu ceva timp că se simte ca acasă în India și în familia iubitului său. 

Ea a declarat că încearcă să îi aducă și pe părinții ei în India, ca să petreacă mai mult timp aproape de ei.

„Da, mă simt ca acasă în India. Am o nouă familie, care m-a adoptat și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Care mă face să mă simt iubită.

Citește și: Iulia Vântur, adevărul despre viața în India. Prezentatoarea formează un cuplu cu actorul Salman Khan de mai bine de un deceniu: „Mi-au trebuit ceva ani să fiu acceptată”

Mă simt de-a casei, de-a familiei. Și e atât de frumos să ai o familie care petrece timp împreună, care sărbătorește totul împreună și se susține în momente dificile.

Încerc să-i conving și pe ai mei să vină în India, să stea cu mine aici, mai mult. Însă greu îi scot pe ai mei din cuibul lor”, a povestit vedeta pentru viva.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton