Iulia Vântur, încă din România, a fost mult mai mult decât o simplă prezentatoare de știri la Pro TV, iar acum dezvăluie detalii interesante despre cum și-a început cariera muzicală în secret, pe vremea când lucra în televiziune. O poveste pe care, pentru o perioadă, a ținut-o ascunsă, dar care a fost legată de trupa Akcent.
Pe lângă succesul în televiziune, Iulia Vântur a reuşit să îşi facă o carieră şi în muzică, fiind deja faimoasă la Bollywood. Dacă cei mai mulți dintre noi o cunoașteam drept știrista de la Pro TV, se pare că vedeta cocheta cu muzica înca de pe atunci.
Într-un interviu acordat pentru cancan.ro, aceasta a povestit despre debutul său muzical, fiind un moment care s-a petrecut pe ascuns. Se pare că Iulia Vântur avut o colaborare muzicală cu trupa Akcent, pe vremea când prezenta ştirile la Pro TV.
În timpul unei emisiuni TV, când trupa își promova piesa, Iulia și membrii trupei au avut o întâlnire. Deși Akcent știa că Iulia a contribuit cu vocea la piesa respectivă, acest detaliu a fost ținut secret.
„Mie mi-a plăcut dintotdeauna să cânt și am avut ocazia să cânt și la “Dansez pentru tine”. Bine, nu multă lume știe, dar eu, la un moment dat, am cântat pe o piesă care a fost lansată, dar pentru că lucram la știri, n-am putut să spun lucrul ăsta. Este vorba despre o piesă a formației Akcent și știu că ne-am întâlnit la un moment dat într-o emisiune TV, când își promovau acea piesă. Ei știau că eu am pus vocea acolo, dar nimeni altcineva nu știa și n-am vrut să spun asta pentru că pe vremea aceea eram la știri. Am mai cochetat oricum cu muzica și în România, când am făcut parte din distribuția musicalului regizat de Horațiu Mălăele, am cântat și acolo. Și au mai fost așa momente”, a mărturisit Iulia Vântur pentru cancan.ro.
Deși muzica era o mare pasiune pentru ea, imaginea profesională de știristă o făcea să fie reticentă în a-și dezvălui legătura cu muzica.
Această colaborare în secret cu trupa Akcent a fost doar unul dintre momentele care au făcut ca pasiunea pentru muzică să prindă contur în viața Iuliei Vântur. Deși nu a avut intenția de a-și transforma hobby-ul într-o carieră, destinul a avut alte planuri pentru ea, iar Iulia a ajuns să devină o cântăreaţă apreciată la nivel internațional.
De la ştiri la Bollywood
Iulia Vântur a fost o prezență constantă în televiziunea românească înainte de a face pasul spre o carieră internațională în India. La începutul carierei, a fost un model de succes și știristă, dar când viața a dus-o spre Bollywood, nu a ezitat să lase totul în urmă și să înceapă o viață complet diferită. Marea schimbare a venit după întâlnirea cu Salman Khan, care i-a oferit sfaturi prețioase și a ajutat-o să își urmeze visul.
Deși muzica a rămas un element important în viața ei, Iulia nu s-a gândit niciodată că va deveni o carieră.
„Întotdeauna am fost pasionată de muzică, însă nu m-am gândit că o să fac neapărat o carieră din asta”, a mai declarat ea pentru sursa menţionată mai sus.
Sursa foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.