Când este finala Asia Express 2025. Câștigătorii vor pleca acasă cu premiul de 30.000 de euro

.

Nu mai este mult până ce se va juca finala Asia Express 2025, când una dintre echipe va pleca acasă cu premiul cel mare de 30.000 de euro, dar și cu banii obținuți din amuletele câștigate de-a lungul competiției.

Când este finala Asia Express 2025

Competiția Asia Express 2025 este pe cale să se încheie, iar una dintre echipele rămase în competiție va pleca acasă cu trofeul, dar și cu premiul cel mare de 30.000 de euro.

După săptămâni întregi în care au trecut prin cele mai nebunești probe, au făcut autostopul și au cerut de mâncare și cazare localnicilor din Asia, concurenții sunt aproape de linia de finish. Asta pentru că marea finală a sezonului 8 Asia Express va fi difuzată miercuri, 12 noiembrie 2025, de la ora 20:30, la Antena 1.

Finala acestui sezon va fi difuzată și în reluare duminică, 16 noiembrie, la Antena 1, de la ora 23.30. În aceeași zi, de la ora 14.00, telespectatorii pot urmări un episod special, cu momente inedite din culisele sezonului „Drumul Eroilor”.

Citește și: Ce a pățit Dan Alexa după Asia Express. Antrenorul a făcut dezvăluiri: „Când m-am întors acasă, a mai urmat un Asia Express X 2”

Citește și: Ce spune Alexandru Ion de la Asia Express despre asemănarea izbitoare dintre soția lui și Irina Fodor: „Evelyne e unică pentru mine”

Care sunt echipele care au intrat în etapa finală a competiției

În etapa finală a Asia Express 2025 s-au calificat trei echipe: Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, Karmen Simionescu și Olga Barcari și Dan Alexa și Gabi Tamaș.

Anda Adam și soțul ei, Joseph, au ratat calificarea în marea finală, după ce au fost eliminați în semifinală.

La rândul lui, Dan Alexa a mărturisit că a fost pe punctul de a părăsi competiția, nu pentru că s-ar fi confruntat cu vreo eliminare, ci pentru că a simțit că nu mai poate continua. Însă, Gabi Tamaș a fost alături de el și au reușit să își ridice moralul unul celuilalt. Astfel, fotbaliștii au reușit să treacă prin toate probele și au ajuns până în etapa finală a competiției.

Citește și: Câți bani au câștigat Anda și Joseph Adam la Asia Express 2025. Au fost eliminați înainte de etapa finală

Citește și: Joseph Adam, primul mesaj după ce el și Anda Adam au fost eliminați din Asia Express în etapa 9 din 10: „Am dus-o în trei țări pentru luna de miere”

Ce emisiune va fi difuzată după ce Asia Express 2025 va ajunge la final

Odată cu încheierea emisiunii Asia Express 2025, pe același tronson orar Antena 1 va difuza sezonul 16 al show-ului culinar Chefi la cuțite.

Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu dau startul sezonului 16 „Chefi la cuțite” la Antena 1 și pe AntenaPLAY din 16 noiembrie. Este sezonul care schimbă jocul: adrenalina competiției și spectacolul din bucătăria „Chefi la cuțite” ating un alt nivel odată cu noutățile surprinzătoare care vor încinge ringul amuletelor încă de la prima ediție.

Show-ul culinar, prezentat de Irina Fodor, va fi difuzat în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30. Filmările sezonului 16 „Chefi la cuțite” au debutat într-un loc cu totul neașteptat – Piața Obor din București – anunțând astfel o rețetă cu ingrediente inedite a show-ului gastronomic.

Sezonul 16 vine și cu o noutate: fiecare chef va avea propria echipă, astfel că vor exista patru echipe și nu trei, cum au fost până acum.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu finaliștii Asia Express 2025

Sursă foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton