Sonia Simionov îl atacă pe Gabi Tamaș pentru atitudinea lui de la Survivor 2026: „Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme”

.

Sonia Simionov îl critică dur pe Gabi Tamaș pentru atitudinea sa de la Survivor 2026, numindu-l arogant și lipsit de respect față de colegi. Fostul fotbalist, însă, este apărat de fani, care îl consideră un lider veritabil.

Sonia Simionov îl atacă pe Gabi Tamaș pentru atitudinea lui de la Survivor 2026

Tensiuni în showbiz. Sonia Simionov critică dur comportamentul lui Gabi Tamaș de la Survivor 2026, descriindu-l drept arogant. Fosta concurentă Asia Express 2024 s-a dezlănțuit pe Facebook, atrăgând atenția asupra atitudinii fostului fotbalist, câștigător Asia Express 2025.

Într-o postare plină de sinceritate, jurnalista a declarat: „Vă uitați la Survivor? Băi, eu m-am cam săturat de veșnic înțeleptul acesta de Gabi Tamaș. Lider nerecunoscut al tribului băștinaș al Faimoșilor. Sincer. Omu’ ba decide rațiile colegilor, ba îi pedepsește, renunță la probe înainte să se termine, ba nu intră la bestoff ca să-și asume și alții «presiunea». Say what? E lipsă totală de respect și față de colegi și față de adversari să întorci spatele și să pleci înainte să se termine proba, doar pentru că vezi că nu mai ai nicio șansă să câștigi proba aia.

Iar la bestoff, de-aia e bestoff, boss, că intră ăia mai buni. Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme. El, gen, nu a venit la Survivor să joace și să câștige, a venit la Survivor să facă educație. Omu’ era mult mai mișto la Asia Express. Și foame e în ambele, deci nu e o scuză lipsa mâncării”.

Citește și: Irina Fodor, incident în Asia Express. Ce a pățit prezentatoarea în primele zile ale filmărilor noului sezon

Reacțiile telespectatorilor

Remarcile acide ale jurnalistei au stârnit un val de reacții în rândul fanilor emisiunii, mulți dintre aceștia fiind de părere că Gabi Tamaș, deși criticat, rămâne un lider incontestabil al echipei Faimoșilor. Potrivit Cancan, unii susțin că echipa a ajuns atât de departe în competiție datorită lui, chiar dacă presiunea l-a făcut să cedeze uneori.

Comentariile internauților sunt împărțite: „Este lider și echipa a ajuns aici datorită lui”, „Tamaș e top”, „A cam dus în spate echipa, despre ce vorbim” sau „El reacționează omenește… probabil simte prea multă presiune pe el și câteodată dă înapoi”. Pe de altă parte, alții îi țin partea Soniei, considerând că fostul sportiv a pierdut din farmecul pe care l-a arătat la Asia Express.

Aceasta nu este prima dată când Gabi Tamaș atrage controverse, însă carisma și performanțele lui sportive continuă să îi câștige o bază solidă de susținători. Rămâne de văzut dacă fostul fotbalist va răspunde tiradei lansate de jurnalistă sau dacă va alege să își demonstreze valoarea pe terenul de joc, în ciuda criticilor.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton