Andreea Esca nu are doar o carieră longevivă, ci și o relație de lungă durată cu soțul ei, Alexandre Eram. Cei doi sunt împreună de 25 de ani și formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Iată care este secretul unei căsnicii de lungă durată.
Andreea Esca și Alexandre Eram, secretul unei căsnicii de 25 de ani
De mai bine de 25 de ani, Andreea Esca și Alexandre Eram sunt unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă.
Vedeta Pro Tv a vorbit despre „secretul” unei căsnicii atât de îndelungate. Sinceră ca întotdeauna, prezentatoarea spune că nu există o rețetă și nici lecții de oferit, ci pur și simplu este vorba despre iubire și toleranță.
„Un sfert de veac. (zâmbește) Funcționăm în felul nostru, cum fiecare familie funcționează în felul ei. Nu sunt rețete de dat și nici lecții de predat. Noi ne susținem și ne admirăm reciproc pentru diverse lucruri, mai presus de dragostea care ne-a adus împreună.
Avem multe pasiuni comune și dezbatem diverse subiecte la infinit. Și bănuiesc că a folosit și faptul că nu putem sta supărați și că suntem toleranți unul cu celălalt”, a mărturisit Andreea Esca pentru Revista Viva!
Andreea Esca și Alexandre Eram s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000 și i-au avut ca nași pe Ana și George Copoi. Nunta celor doi a fost evenimentul monden al anului.
Vedeta PRO TV a vorbit despre cum l-a cunoscut pe soțul ei și a întrebat pe cineva despre el. Persoana era Lavinia Sârbu, fosta soție a lui Adrian Sârbu, care le-a făcut cunoștință celor doi.
„Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni şi mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta.
Lavinia Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentaţia noastră la Pro Tv pe vremea aceea şi mi-a zis: ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic.
L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică….I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat”, a povestit Andreea Esca într-un interviu pentru revista Tango.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.