Anca Pandrea s-a accidentat recent. Cum se simte actrița

De Unica.ro, pe

După ce a participat la un eveniment din Capitală, Anca Pandrea (75 de ani) s-a accidentat în propria locuință. Crezând că bijuteriile purtate la eveniment i-ar fi fost furate, Anca s-a agitat, căzând. Printre respectivele accesorii se număra și un „inel special”, primit de actriță de la fostul partener de viață, regretatul actor Iurie Darie (n. 1929 – d. 2012).

Anca Pandrea s-a accidentat recent. Cum se simte actrița

Anca Pandrea și Iurie Darie au format un cuplu timp de 26 de ani. „Iubirea vine când vrea Dumnezeu, iar, la 40 de ani, când l-am întâlnit pe Iura ca iubit și ca tot, n-a mai existat niciun semn de întrebare pentru mine. A fost definitiv. Noi eram colegi la teatru de când eu aveam 27 de ani, dar n-aveam nicio treabă de genul acesta”, povestea Anca Pandrea în trecut.

„M-am speriat, pentru că am crezut că mi s-au furat bijuteriile, un inel special pe care îl aveam de la dragul meu Iura. Am fost invitată la un eveniment, la Tineretului, și am vrut să fiu frumoasă și elegantă. Le-am găsit, într-un final, dar m-am agitat foarte mult. Îmi era foarte rău. Bine că nu mi-am spart capul. Acum, când vorbesc sau râd, mă dor coastele și trebuie să mă odihnesc. Nu aș vrea să merg zilele acestea la spital”, a povestit Anca Pandrea, pentru Click!.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Anca Pandrea, internată de urgență. Văduva lui Iurie Darie a leșinat pe stradă

Lucian Viziru, despre scena de dragoste cu Nicoleta Luciu din telenovela „Lacrimi de iubire”

Mihaela Cernea ex-Class, agresată fizic de soț. Artista a obținut un ordin de restricție împotriva partenerului său

Anca a fost impresionată de tinerii întâlniți în cadrul evenimentului. „Dragoș Popa, din Brașov, este un tânăr inimos, pe care mi l-aș fi dorit nepot. Este foarte simpatic și îmi doresc să ne mai revedem, poate îi voi face o vizită la munte, când se va mai încălzi. Eu nu prea ies din casă, însă de data aceasta, cu ocazia acestui eveniment, într-un loc dedicat actorilor, mi-am permis să ies, pentru că era plăcut afară. Mi-am luat cizmele cu toc și am mers însoțită de o prietenă foarte bună. Nu am stat mult, iar a două zi am pățit problemele despre care v-am spus deja”, a mai povestit Anca Pandrea.

Anca Pandrea va împlini 76 de ani pe 16 februarie 2022. După studii, actrița originară din Făgăraș a fost repartizată la Satu Mare. A petrecut o vreme profesând acolo, ulterior mutându-se în București.

A jucat la Teatrul de Comedie din Capitală, unde i-a avut ca parteneri pe actorii Iurie Darie (n. 1929 – d. 2012), Stela Popescu (n. 1935 – d. 2017), Dem Rădulescu (n. 1921 – d. 2000), dar și pe alții.

Alături de actorul Iurie Darie, Anca a înființat un teatru particular, intitulat „Incomod”, în cadrul căruia a jucat cu succes comedia „Patru pe o canapea și valetul”, de Marc Camoletti, în mai multe localități din țară, dar și din afara ei, în Germania, Canada și SUA.

Foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!