Alexia Eram face terapie săptămânal. „Mă ajută foarte mult”

De Unica.ro, pe

Alexia Eram (20 de ani) este fiica Andreei Esca (48 de ani) și a soțului ei, Alexandre Eram (51 de ani). Alexia mai are un frate, Aris, în vârstă de 17 ani. Anul acesta, Alexia a absolvit cursurile Universității de Vest din Londra, specializarea Fashion Promotion and Imaging.

Alexia Eram face terapie săptămânal. „Mă ajută foarte mult”

În prezent, tânăra este creator de conținut în mediul online. Invitată în podcastul Laurei Giurcanu, Seencer, Alexia a mărturisit că este o fire emotivă și că face terapie săptămânal. „Eu plâng foarte des, plâng aproape în fiecare zi.

Ultima oară am plâns acum două zile, pentru că nu mă simțeam bine. Eu așa mă descarc. Nu mă simțeam în largul meu”, a mărturisit Alexia. „Cred că toată lumea suferă de anxietate și de stres. Trăim într-o lume haotică, dar fac terapie, oricum, o dată pe săptămână. Cred că mă ajută foarte mult.

Alexia Eram face terapie săptămânal. „Mă ajută foarte mult”

Am perioade foarte des, că tot ziceam că sunt pozitivă, în interiorul meu nu sunt tot timpul așa de pozitivă. Nu neapărat pentru că aș avea ceva. Pur și simplu cred că toate lucrurile astea din jurul tău, stresul, presiunea, te fac să fii mai anxios. (…)

Fiecare are problemele lui. Nicio problemă nu poate să fie mai mică sau mai mare, pentru mine asta este o problemă mare. (…) Dar nu prea-mi place să-mi port milă. Asta e, mă simt așa, toată lumea se mai simte așa, îmi rezolv singură problemele la terapie și atât”, a adăugat Alexia.

„Am făcut terapie prima oară acum vreo 5 ani de zile. M-am oprit, trei ani mai târziu am făcut din nou, câteva luni, iar m-am oprit și acum am reluat de aproape un an, de când a început pandemia. Mă ajută foarte mult.

Nu trebuie să ai o problemă să faci terapie. Doar ai pe cineva acolo cu care să vorbești și în care să ai încredere. E cineva complet obiectiv care poate să-ți dea nu neapărat sfaturi, ci să-ți pună niște întrebări la care să răspunzi ca să-ți dai seama ce faci ca să-ți rezolvi problemele”, a mai spus Alexia.

Citește și:

Alexia Eram și Mario Fresh au clarificat zvonurile despre nuntă și sarcină

Fiica Andreei Esca, Alexia Eram, și-a cumpărat primul apartament. Cum arată imobilul?

Alexia Eram și Mario Fresh au vorbit pentru prima dată despre căsătorie și copii

Alexia Eram, despre presiunea faptului că este fiica Andreei Esca: „E super greu”

În același podcast, Alexia a vorbit și despre presiunea pe care o resimte știind că este fiica Andreei Esca. „Ca fiica Andreei Esca… umm, pe de o parte este un lucru bun, pentru că m-a ajutat în ce fac eu acum. Nu știu dacă aș fi ajuns atât de departe dacă nu aș fi fost fiica Andreei Esca.

Dar, pe de o parte știu că, dacă nu aș fi muncit și nu aș fi făcut real ceva interesant, chiar dacă aș fi fost fiica Andreei Esca, oamenii nu erau obligați să-mi urmărească activitatea.

Pe de altă parte, da, e super greu, pentru că tot timpul o să fiu fiica Andreei Esca, orice aș face. Poate nu neapărat generația asta, dar celelalte generații mă asociază doar cu fiica Andreei Esca. Trebuie să am grijă la tot ce fac, pentru că știți că mama are o imagine super curată.

Încerc să am grijă la tot ce fac, la toate pozele pe care le postez, tot conținutul meu din social media. Nu pot să fiu la fel de liberă cum sunt alți creatori de conținut. Oricum nu aș fi făcut mari chestii.

Pur și simplu trebuie să am grijă la ce postez și cum vorbesc pentru că știi cum se preia orice [declarație] și mama până acum nu prea a avut nimic în presă așa mai negativ, să zicem”, a mai mărturisit Alexia.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!