Designerul Adrian Oianu a fost agresat în târgul de la Agronomie: „Îi recunosc pe ăștia care se îmbracă elegant și au atitudine de interlopi”

.

Designerul Adrian Oianu, fost consilier la Primăria Sectorului 1, a fost agresat în timp ce se afla în târgul de la facultatea de Agronomie din București. Acesta spune că a luat apărarea unui comerciant în momentul în care administratorul târgului l-a împins peste o tarabă.

Adrian Oianu, agresat la Agronomie

În fiecare weekend, pe una dintre aleile facultății Agronomie din București este organizat un târg în care mai mulți producători își pot aduce marfa. Aici se găsesc de toate, de la fructe și legume, la lactate și produse procesate din carne. Zilele trecute, designerul Adrian Oianu a mers în târg împreună cu soția sa, când a observat cum administratorul s-a luat de un comerciant.

Fostul consilier al Sectorului 1 a decis să intervină, când a văzut că persoana agresată era o persoană în vârstă.

„S-a luat de bietul om că a adus mașina să își descarce produsele, pe aleea din târg. A început să țipe la el, un om în vârstă, de altfel. Asta în condițiile în care altă mașină era pe mijlocul aleii și nu se lega de ea. L-a împins până a ieșit de pe poartă. Atunci am intervenit eu și l-am întrebat de ce are acest comportament”, a declarat Adrian Oianu pentru Oficiul de știri.

Citește și: Andreea Raicu și Monica Bîrlădeanu, ravisante la Palatul Parlamentului. Cum au apărut vedetele la gala Andreei Marin

Citește și: Delia, mesaj pentru cei care nu respectă intimitatea persoanelor publice: „Nu mai urmăriți, că eu știu jiu-jitsu”

Soția designerului, atacată

Soția lui Adrian Oianu a început să filmeze când văzut ce se întâmplă, moment în care administratorul târgului s-a îndreptat spre ea, i-a luat telefonul și a dat cu el de pământ. Supărat peste măsură, designerul a reacționat, lucru care l-a înfuriat și mai tare pe bărbatul agresiv.

„Soția mea a început să filmeze toată scena și, atunci, s-a repezit la ea, i-a luat telefonul și i l-a aruncat. Evident că, atunci, am intervenit eu”, a precizat Oianu.

Citește și: Gabriela Firea, bunică pentru prima dată. Fiul ei cel mare a devenit tatăl unei fetițe: „Sigur veți fi părinți iubitori și grijulii”

Citește și: Daniel Nuță și iubita lui, Cezara Petredeanu, s-au despărțit după patru ani: „În momentul ăsta sunt singur”

Potrivit designerului, agresorul a devenit și mai violent când a fost întrebat de Adrian Oianu: „O fi și tu de la PNL?”

Am fost și eu consilier PNL, dar îi recunosc pe ăștia care se îmbracă elegant și au atitudine de interlopi”, a subliniat el.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton