Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat după o căsnicie care a durat 12 ani. Deși ambii erau persoane private și discrete cu viața lor, cântăreața a decis să iasă public și să dezvăluie coșmarul prin care a trecut în căsătoria toxică cu designerul. Printre acuzații s-a numărat și cea de infidelitate, despre care Alexandru Ciucu a vorbit abia acum.
Alexandru Ciucu a ieșit public pentru a lămuri unele aspecte pe care fosta lui soție le-a dezvăluit despre căsnicia lor încheiată. El a fost întrebat dacă a înșelat-o pe Alina Sorescu în timpul căsătoriei, dar și despre motivele pentru care ar face designerul un astfel de lucru.
Cei doi au fost împreună timp de 12 ani și au doi copii: Raisa și Carolina. Cei doi au divorțat în 2022, iar Alina Sorescu a povestit cât de toxică a fost relația în ultimii ani.
Invitat în emisiunea lui Denise Rifai, Ciucu a fost întrebat despre infidelitate, după ce s-a scris de multe ori că și-ar fi înșelat soția. De altfel, el a fost și surprins în compania unor femei, de unde și zvonurile.
Jurnalista l-a întrebat direct „De ce înșală Alexandru Ciucu?”
„Alexandru Ciucu nu înșală… și ca să răspund și la ce mi-a lipsit în căsnicie… comunicarea și intimitatea. (…)
Comunicarea înseamnă să spui ce probleme sunt, ce probleme vezi tu în cuplu și să găsești împreună cu partenerul de cuplu o soluție, oricare ar fi ea și intimitatea, pentru că, na, mai erau și alte persoane constant, e greu să ai intimitate cu… (…)
Intimitatea de cuplu, adică nu știu… să stai și tu de vorbă cu soția ta fără să trebuiască să, nu știu, să fie socrii de față sau să își dea cu părerea sau să influențeze într-un fel sau altul.
(…) Ideea nu este să te impui într-un cuplu, eu nu încerc să mă impun, eu încerc să găsesc o soluție. A te impune nu cred că este o soluție niciodată, nici în cuplu și nici cu copiii, de exemplu, cred că e mai important să găsești soluții de conviețuire, chiar dacă la un moment dat lucrurile pe care le simt cei doi parteneri pot fi divergențe, pot fi contrare. Se pot găsi soluții și în situația asta, dar trebuie să se vrea de ambele părți”, a spus Alexandru Ciucu.
Ce spune despre femeile cu care a fost surprins
De-a lungul timpului, Alexandru Ciucu a fost surprins în prezența mai multor femei necunoscute în spațiul public. Designerul a spus că acestea sunt prietenele sale, pentru că a fost tot timpul înconjurat de prietene.
„Sunt prietene de-ale mele, am avut tot timpul prietene, femei, tot timpul, toată viața. (…) Nu pot eu să spun lucrurile astea (n. red. dacă fosta lui soție a avut sau are și ea prieteni, bărbați)”, a continuat Ciucu.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.