Ultima fotografie cu Ștefania Szabo înainte să moară: „Făcea cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea din secție și cea administrativă”

.

Ștefania Szabo, directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, a participat la inaugurarea unei noi secții din unitatea medicală, cu doar câteva ore înainte să moară.

Ultima fotografie cu Ștefania Szabo înainte să moară

Ștefania Szabo avea 37 de ani și era medic chirurg și director medical al Spitalului Județean Buzău. Cu câteva ore înainte să moară, în timpul gărzii, Ștefania a participat la inaugurarea unei noi secții, ocazie cu care a vorbit în fața presei. Tot atunci a fost și fotografiată pentru ultima oară, înainte să fie găsită fără suflare în camera de gardă de colegii ei.

Ștefania Szabo intrase în gardă luni dimineață, 27 octombrie, iar colegii au găsit-o în camera de gardă dimineața următoare, în jurul orei 6:00, fără suflare. Pentru că alarma îi suna încontinuu, un angajat al secției ar fi intrat să vadă ce se întâmplă, moment în care a găsit-o fără viață, a povestit managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, pentru Reporter Buzoian. A fost sesizată imediat poliția, dar și Inspectoratul Teritorial de Muncă și o anchetă este în desfășurare pentru a stabili împrejurările decesului. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze.

Citește și: Bullying la nivel înalt, în lotul național de gimnastică. Denisa Golgotă aduce acuzații grave: „M-au hărțuit și au încercat să mă facă să cedez psihic”

Ce probleme de sănătatea avea Ștefania Szabo

Deocamdată nu se cunosc cauzele decesului Ștefaniei, însă medicul chirurg urma un tratament cardiac ușor, potrivit Digi24. Managerul spitalului a mai precizat că Ștefania se confrunta în ultima perioadă cu oboseală accentuată. Făcea cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea din secție și cea administrativă.

„Medicul urma un tratament cardiac ușor, dar managerul spune că se confrunta în ultima perioadă cu oboseală accentuată. Făcea cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea din secție și cea administrativă. Ieri a participat la un eveniment public al spitalului, unde a fost inaugurată o nouă secție și a vorbit în fața presei. Ștefania Szabo era medic chirurgie generală și director medical al spitalului din august 2020”, a transmis jurnalista Carla Cristina Tănăsie, de la Digi24.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton