Testamentul Rodicăi Stănoiu. Cine se află în fruntea listei de moștenitori. Va primi două case și două mașini, printre altele

.

Fosta ministră a Justiției, Rodica Stănoiu, care a murit pe 3 decembrie, la 86 de ani, în împrejurări suspecte, a lăsat un testament detaliat, care stabilește cine îi va moșteni averea și care i-au fost ultimele dorințe. Documentul, autentificat de o societate notarială din București, a fost analizat de anchetatori pentru a verifica legalitatea acestuia, informează Click!.

Cine sunt moștenitorii Rodicăi Stănoiu

Potrivit testamentului, Marius Florin Calotă, presupusul partener de viață al fostei ministre, este principalul beneficiar, primind cele mai importante bunuri, relatează Click!. Lista moștenitorilor include și alte persoane.

Potrivit testamentului, legatarii principali sunt:

  • Marius Florin Calotă
  • Ștefan Mirela
  • Conescu Călin-Laurențiu și Radu-Călin
  • Candidatu Marinel-George și Alin-Mihai
  • Neagoe Daniela-Irina
  • Andrei Danciu Alejandro Nicolas
  • Ionescu Adriana

Ce moștenește Marius Calotă

Marius Calotă va intra în posesia unor bunuri de valoare, conform testamentului:

  • Casa de pe Șoseaua Pipera-Tunari, împreună cu toate bunurile mobile (tablouri, tapiserii, mobilier, cristale etc.)
  • Casa din Năvodari, cu toate bunurile existente
  • Locul de veci din Cimitirul Izvorul Nou
  • Autoturismele Toyota Yaris Hybrid 2020 și Volkswagen Touareg 2007
  • Cota de 5% din depozitele bancare, fonduri de investiții și titluri de stat

Bărbatul în vârstă de 33 de ani neagă că ar fi existat o relație romantică între el și fosta demnitară, spunând despre aceasta din urmă că a fost „ca o a doua mamă pentru el”. Surse din cercul de apropiați ai lui Stănoiu îl contrazic, susținând că era iubitul ei pentru a obține acces la averea acesteia.

Ceilalți moștenitori vor primi cote-părți din depozitele bancare, fonduri de investiții și titluri de stat. Adriana Ionescu, din Filiași, va primi cea mai mare parte dintre aceste cote, potrivit Click!.

Citește și: Cum se apără Marius Calotă, presupusul iubit al fostei ministre a Justiției, Rodica Stănoiu: „A fost ca o a doua mamă pentru mine”

Ultimele dorințe ale Rodicăi Stănoiu

Rodica Stănoiu a dorit să fie înmormântată alături de părinți, iar cripta să fie complet închisă. Ea a exprimat dorința ca o parte din cenușa soțului ei decedat să fie răspândită în Marea Mediterană, în zona Nisa, Franța.

Testamentul desemnează doi executori testamentari: Marius Calotă și Ștefan Mirela, nepoată de văr. În document, fostul ministru precizează: „care a fost redactat conform testamentului meu olograf, că aceasta reprezintă ultima mea voință și îmi exprim consimțământul pentru încheierea acestuia în mod liber, serios și în cunoștință de cauză, consimțământul nefiindu-mi viciat”.

Anchetă în curs privind moartea Rodicăi Stănoiu

În prezent, anchetatorii analizează autenticitatea testamentului. Documentul original se află în posesia lui Marius Calotă. Surse apropiate cazului au dezvăluit că, în noiembrie 2025, Rodica Stănoiu a solicitat o evaluare psihiatrică pentru a confirma că avea capacitatea de a lua decizii legale. Aceste investigații vor stabili dacă testamentul reflectă voința fostului ministru și dacă este valid din punct de vedere juridic, potrivit Click!.

Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton