Home > Știri > Reacția lui Cristian Tudor Popescu, după sondajul AtlasIntel privind intențiile de vot pentru Primăria Capitalei. „Nu este exclusă o victorie a Ancăi Alexandrescu!”
Reacția lui Cristian Tudor Popescu, după sondajul AtlasIntel privind intențiile de vot pentru Primăria Capitalei. „Nu este exclusă o victorie a Ancăi Alexandrescu!”
La doar câteva zile înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei, competiția electorală se anunță extrem de strânsă.
Un sondaj realizat de institutul AtlasIntel pentru HotNews arată că primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, și candidata independentă susținută de AUR, Anca Alexandrescu, se află la egalitate în intențiile de vot ale bucureștenilor, fiind despărțiți de doar 0,1%.Cristian Tudor Popescu și-a spus părerea despre aceste rezultate.
Cristian Tudor Popescu, reacție după sondajul AtlasIntel
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat rezultatele ultimului sondaj AtlasIntel, care plasează pe primele poziții în intențiile de vot pentru Primăria Capitalei pe Daniel Băluță și Anca Alexandrescu, la egalitate, urmați îndeaproape de Ciprian Ciucu. Într-un dialog cu HotNews, jurnalistul a subliniat că ascensiunea Ancăi Alexandrescu în sondaje este un fenomen real, chiar dacă șansele ei de a câștiga nu sunt considerate foarte mari.
Cristian Tudor Popescu a pus creșterea Ancăi Alexandrescu pe seama candidaturii lui Cătălin Drulă, pe care îl descrie drept „un pierzător arogant” care refuză să se retragă din cursă. „Ar fi fost un gest responsabil din partea lui, fiind un candidat de dreapta aflat în alianță la guvernare cu PNL, să îl sprijine pe Ciprian Ciucu. Nu face asta și, în felul acesta, îi ia din voturi”, a declarat gazetarul, potrivit sursei amintite anteriror.
În opinia lui Popescu, trecutul Ancăi Alexandrescu și legăturile sale cu PSD nu îi afectează imaginea de candidat antisistem. „Anca Alexandrescu reprezintă PSD, ca și Băluță, numai că ea face o combinație. Ea este votată ca PSD-istă, având în plus față de Băluță un discurs românos-populist, pe care acesta nu îl are. Alexandrescu beneficiază de un dublu avantaj: e și PSD-istă și are și un discurs populist”, a explicat jurnalistul.Cristian Tudor Popescu a remarcat și ascensiunea Anei Ciceală, candidata SENS, creditată cu 8,4% în sondaj. „Ana Ciceală este un candidat antisistem, mai degrabă spre stânga antisistemică, dar ia voturi de la Drulă. Ea exprimă preferința antisistem a votanților”, a spus acesta.
Gazetarul a explicat că USR păstrează încă eticheta de partid antisistem, moștenită din 2019, ceea ce face ca o parte din electorat să se orienteze către Ciceală. „USR nu are o componentă politică clar definită, fiind o combinație de dreapta și stânga. De aceea, Ciceală este văzută ca o contrapondere antisistem la Drulă”, a adăugat Popescu.
În analiza sa, Cristian Tudor Popescu consideră că lupta pentru Primăria Capitalei rămâne deschisă, cu un Ciprian Ciucu aflat în dificultate din cauza fragmentării votului de dreapta și cu Anca Alexandrescu în creștere, beneficiind de un discurs populist și de sprijinul electoratului PSD. „Nu este exclusă o victorie a Ancăi Alexandrescu, chiar dacă nu are un grad mare de probabilitate”, a concluzionat gazetarul.
Rezultatele sondajului
Cercetarea a fost realizată în perioada 27-30 noiembrie 2025, pe un eșantion de 2.964 de respondenți din București. Metoda utilizată a fost „recrutare digitală aleatorie”, iar marja de eroare este de ±2 puncte procentuale, la un grad de încredere de 95%.
Rezultatele arată că Daniel Băluță este creditat cu 23,3%, urmat îndeaproape de Anca Alexandrescu, cu 23,2%. La doar 1,5% în spatele lor se află primarul PNL al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cu 21,7%. Pe locul patru se situează liderul USR, Cătălin Drulă, cu 15,5%, iar pe poziția a cincea candidata SENS, Ana Ciceală, cu 8,4%.
Sondajul marchează o schimbare față de datele publicate de același institut în urmă cu două săptămâni. Atunci, Ciprian Ciucu conducea clasamentul, urmat de Daniel Băluță și Anca Alexandrescu. Noua cercetare sugerează o mobilizare puternică a susținătorilor celor doi candidați aflați acum pe primele poziții.
AtlasIntel este un institut care a reușit să se apropie de rezultatele reale la alegerile locale din 2024, însă la prezidențialele din noiembrie 2024 a avut estimări controversate. Compania l-a plasat pe Călin Georgescu abia pe locul cinci, departe de scorul obținut la urne, dar a anticipat corect intrarea Elenei Lasconi în turul al doilea.
Cercetarea AtlasIntel a fost realizată prin metoda de recrutare digitală aleatorie, având o marjă de eroare de ±2 puncte procentuale și un nivel de încredere de 95%.
Datele sondajului confirmă că Bucureștiul se află în fața unei competiții deschise, în care diferențele dintre principalii candidați sunt minime. Cu doar câteva zile înainte de votul din 7 decembrie 2025, lupta pentru Primăria Capitalei rămâne imprevizibilă, iar mobilizarea alegătorilor va fi decisivă pentru rezultatul final.
Foto – Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.