Judecătoarea Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor a fost găsită moartă, luni, 12 mai, în locuința sa din Nojorid, o comună la 7 kilometri sud de Oradea. Anchetatorii au o primă ipoteză privind cauza decesului acesteia.
Prima ipoteză în ancheta morții judecătoarei Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor
Georgeta Ciungan (51 de ani), judecătoarea de la Tribunalul Bihor, a fost găsită fără suflare în locuința ei, după ce nu a răspuns la apeluri telefonice repetate. Primele informații indică o posibilă sinucidere, transmite publicația locală Bihoreanul. Ancheta este în curs de desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului. La începutul anului, judecătoarea fusese internată din cauza depresiei, informează Libertatea.ro.
Georgeta Ciungan lucra la Tribunalul Bihor din noiembrie 2018. Pentru o perioadă, aceasta a ocupat și funcția de președinte al Secției Penale. Ea era specializată în cauze de corupție și se afla în mijlocul unor procese importante.
În 2019, Ciungan a fost cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară după ce a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene într-un dosar de corupție. Decizia CJUE din 2021 i-a dat dreptate, stabilind că judecătorii naționali pot ignora deciziile curților constituționale când acestea contravin legislației europene.
După decesul judecătoarei se vehicula ipoteza potrivit căreia aceasta avea în lucru două dosare penale importante, însă acestea nu îi fuseseră, de fapt, repartizate.
Georgeta Ciungan a fost o sportivă de performanță, înainte să fie obligată să se reorienteze profesional, din cauza unei accidentări grave. În 1992, Ciungan a câștigat două medalii de aur la Campionatul Mondial de Atletism, la probele de 400 metri garduri și ștafetă 4×400 metri plat. În 2008, după accidentarea care i-a încheiat cariera sportivă, a devenit studentă la Facultatea de Drept a Universității George Barițiu din Brașov, începând astfel un nou capitol în viața sa.
Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză, poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la [email protected].
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop.
În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.