Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Pachetul de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan a stârnit reacții vehemente din partea Partidului Social Democrat (PSD), care acuză Guvernul că lovește în populația vulnerabilă și în clasa de mijloc, în timp ce evită să taxeze marile averi și companiile privilegiate.
Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe și reprezentant al PSD, a declarat că întregul pachet de măsuri prezentat de premierul Ilie Bolojan riscă să adâncească România într-o criză severă. El a criticat direcția adoptată de Guvern, considerând că soluțiile propuse sunt fundamental greșite, pun presiune nejustificată asupra categoriilor vulnerabile și a clasei mijlocii, în timp ce cei cu venituri mari rămân în afara oricărui efort de solidaritate fiscală.
”Pachetul ne bagă în criză. România nu are nevoie de austeritate oarbă, ci de responsabilitate inteligentă. În ultima perioadă, unii confundă buna guvernare cu tăierea arbitrară de cheltuieli şi creşterea, tot arbitrară, a impozitelor. Dar adevărul este simplu: nu putem construi o ţară performantă cu măsuri de criză permanentizate. Ambele laturi ale pachetelor de măsuri despre care aud introduc România într-o criză profundă, pentru că sunt gândite eronat”, a transmis Adrian Câciu în mediul online.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a criticat dur direcția în care se îndreaptă politicile guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, statul român „nu este pregătit să facă ceea ce este cu adevărat necesar pentru cetățeni” și continuă să adopte „măsuri care afectează oamenii simpli”.
Zetea a făcut aceste declarații în contextul pachetului de măsuri fiscale și sociale adoptat de guvern, considerat de mulți lideri PSD ca fiind dezechilibrat și lipsit de viziune socială. El a subliniat că Partidul Social Democrat va încerca, în perioada următoare, să îmbunătățească și să corecteze aceste măsuri în Parlament, în așa fel încât impactul asupra categoriilor vulnerabile să fie diminuat.
„Statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populaţie. Mai simplu să luăm măsuri din astea, creştem TVA-ul, creştem pentru locuinţe, băgăm CASS pentru gravide. Luăm toate măsurile care afectează oamenii simpli. Românii s-au aşteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri, cele prin care elimină privilegiile”, a spus Gabriel Zetea, în emisiunea România Politică de la Prima News, potrivit News.ro.
Gabriel Zetea a exprimat o poziție fermă împotriva și măsurii anunțate de Guvern privind majorarea TVA-ului de la 19% la 21%, considerând-o o decizie superficială, luată fără o analiză profundă a impactului economic.
„Nu trebuie să fii geniu ca să crești TVA-ul; e doar o măsură contabilă, care însă va avea consecințe negative asupra economiei reale”, a declarat Zetea, atrăgând atenția că soluția este lipsită de viziune și afectează în primul rând populația obișnuită.
El a mai criticat faptul că măsurile de austeritate adoptate până acum vizează exclusiv categoriile vulnerabile și angajații din administrația locală, cu salarii modeste, în timp ce persoanele aflate în zona de privilegii economice, cu venituri de zeci de mii de euro, rămân neatinse.
„Am lovit în funcționari cu 2-3-5 mii de lei salariu, în fiecare român de rând, dar nu am îndrăznit să atingem pe cei cu venituri de 10.000 de euro pe lună”, a punctat liderul PSD.
Deși PSD face parte din coaliția de guvernare și alți lideri ai partidului și-au exprimat rezerve serioase față de direcția economică propusă. Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat pentru Europa Liberă că „măsurile trebuiau să înceapă cu reducerea risipei și reforma administrativă, nu cu taxe care afectează cetățenii și mediul de afaceri”.
Florin Jianu, coleg de partid cu Tudose și vicepreședinte responsabil cu sectorul IMM, consideră că prioritățile pentru reducerea deficitului bugetar ar fi trebuit să fie altele decât cele adoptate.
Sorin Grindeanu, nemulțumit de propunerile premierului
În ciuda criticilor, PSD a anunțat că va susține Guvernul în Parlament pentru a evita o criză politică, dar a promis că va continua să lupte pentru protejarea categoriilor vulnerabile și pentru o abordare echilibrată a reformelor fiscale.
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a precizat că, deși măsurile adoptate nu reflectă pe deplin viziunea partidului, acestea au fost asumate ca o soluție pragmatică impusă de circumstanțele economice actuale.
„Evident că nu (suntem mulțumiți – n.r.), dar asta a fost soluția de compromis!” – a declarat Grindeanu.
„Nu am avut susţinere pentru amendamentele pe care le-am făcut (am fost singurii), să se aplice CASS de la 4.000 de lei, la pensii, să nu aplicăm CASS pentru mamele intrate în perioada post-natală, pentru toate celelalte lucruri pe care noi le-am propus. Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la fostii deţinuţi politici.
Nu vorbesc de urmaşi. Vorbesc de deţinuţii politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în ţara asta. Şi puţin respect pentru ei şi pentru veteranii de război cred că puteam să arătăm. N-am găsit înţelegere. Am fost singurii care am susţinut în coaliţie aceste lucruri, care nu au aşa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înţelegere şi mai sunt exemple”, a adăugat Sorin Grindeanu, tot pentru news.ro.