România pierde o voce puternică a jurnalismului. Nicoleta Drăgușin, primul corespondent CNN din țară, a decedat la 46 de ani, lăsând în urmă o carieră remarcabilă.
Nicoleta Drăgușin, jurnalistă de renume, s-a stins din viață la doar 46 de ani. Cu o carieră impresionantă, dar și un devotament ieșit din comun, Nicoleta a lăsat în urmă o moștenire greu de egalat.
Aceasta a fost o jurnalistă care și-a construit un nume atât în România, cât și pe plan internațional. Activând timp de 25 de ani în lumea presei, ea a fost primul corespondent CNN din România, colaborând de asemenea cu France 24 International. Cariera sa a fost un exemplu de ambiție, pasiune și progres continuu.
De-a lungul timpului, Nicoleta a investit constant în dezvoltarea sa profesională. A absolvit programe de specializare precum CNN International Professional Program și US State Department International Visitors Program, demonstrând dorința de a fi mereu cea mai bună versiune a sa.
Talentul și curajul Nicoletei Drăgulin au dus-o pe aceasta în cele mai periculoase locuri de pe glob. A realizat reportaje din zone de război din Irak și a surprins momentele dramatice ale Revoluției Portocalii din Ucraina. În plus, a documentat atentatele teroriste care au zguduit Europa și Asia, arătând o determinare rar întâlnită.
Timp de aproape 18 ani, jurnalista a activat în echipa Știrilor Kanal D, inițial ca news editor, iar mai apoi ca Executive News Manager.
Născută în ianuarie 1980 în Roșiorii de Vede, Nicoleta Drăgușin a absolvit Facultatea de Științe Politice, specializarea Relații Internaționale. Însă, încă din timpul studiilor s-a îndreptat spre o carieră în jurnalism.
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.