Ministrul Muncii, Florin Manole anunță schimbări majore: un nou indice în locul salariului minim și posibile creșteri consistente

.

Ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că proiectul noii legi a salarizării unice înaintează rapid, fiind deja analizat într-un grup de lucru interinstituțional, cu sprijinul Băncii Mondiale. Oficialul subliniază că obiectivul principal este reconstruirea unei ierarhii salariale coerente, după ani de modificări succesive care au distorsionat grilele actuale.

Legea salarizării intră în linie dreaptă

Florin Manole a explicat că discuțiile tehnice sunt „nu doar începute, ci și avansate”, fiind purtate împreună cu Cancelaria Prim‑Ministrului și Ministerul de Finanțe. Banca Mondială are rol de consultant în acest proces, oferind expertiză pentru modelarea noii arhitecturi salariale.

Ministrul a precizat că se dorește păstrarea unei structuri similare cu cea actuală, în care funcția de președinte rămâne poziția cu cel mai mare salariu din sistemul public. „Da, ne dorim o formulă comparabilă cu legea salarizării acum în vigoare, în care preşedintele să aibă cel mai mare salariu, dar nu am încă detalii să vă pot prezenta. O să o facem pe măsură ce proiectul va avansa”, a declarat Manole.

Citeşte şi: Florin Manole anunță noi măsuri de sprijin pentru pensionari în 2026. „Pentru cei care au nevoie!”

Citeşte şi: Florin Manole, anunț despre pensii. „Guvernul nu poate să facă doar contabilitate, de parcă cetățenii ar fi doar cifre!” Mesajul ministrului Muncii pentru seniori

Citeşte şi: Florin Manole, veste uriașă pentru pensionari. „Nu există niciun argument pentru care o astfel de înghețare să continue!” Când se elimină CASS și se măresc pensiile

Grilă de la 1 la 8 și un nou indice de referință

Unul dintre scenariile analizate prevede o grilă salarială cu raport de la 1 la 8, însă ministrul subliniază că un element esențial va fi schimbarea modului în care se stabilește referința pentru salariile bugetarilor. El a clarificat că salariul minim nu va mai fi baza de calcul.

„Chiar dacă referenţialul va fi comparabil cu salariul minim, din punct de vedere al cuantumului, în următoarea lege a salarizării nu va exista o corelare, sau va fi un indice de referinţă, nu salariul minim”, a explicat ministrul. Acesta a adăugat că măsura este menită să decupleze legea salarizării de creșterile periodice ale salariului minim, fără a permite ca vreun angajat din administrație să fie plătit sub acest prag.

Creșterile salariale, încă în analiză

În spațiul public au circulat scenarii privind posibile majorări salariale medii de 25–30%, însă Florin Manole afirmă că aceste cifre nu sunt confirmate. „Nu există în acest moment analiza de la Finanţe despre acest lucru”, a precizat ministrul, subliniind că discuțiile sunt în desfășurare și că impactul bugetar va fi stabilit ulterior.

Manole a insistat că primul obiectiv al noii legi este restabilirea ordinii în grilele salariale, afectate de sute de modificări operate în ultimii ani. „Interesul prioritar a fost să refacem ierarhia anexelor, pentru că avem în acest moment, în practică, din cauza a sute de modificări la legea salarizării, o dezordonare a grilelor şi interesul este să reordonăm aceste grile”, a explicat ministrul.

Noua lege a salarizării unice este considerată una dintre cele mai importante reforme ale anului, cu impact asupra tuturor angajaților din sectorul public. Deși detaliile finale nu sunt încă publice, direcțiile anunțate de ministrul Muncii indică o restructurare amplă, menită să aducă predictibilitate, echitate și o ierarhie clară în sistemul bugetar.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton