Home > Vedete > Româneşti > Val de reacții după moartea lui Mircea Lucescu. Reacția copleșitoare a lui Gică Hagi la dispariția mentorului său
Val de reacții după moartea lui Mircea Lucescu. Reacția copleșitoare a lui Gică Hagi la dispariția mentorului său
.
Actualizat 07.04.2026, 22:36
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Lumea sportului românesc este cuprinsă de durere. Mircea Lucescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, s-a stins din viață marți seara la Spitalul Universitar din București.
Cluburile sportive din țară, dar și foști sportivi sau diverse personalități ale României au transmis mesaje de condoleanțe familiei și au rememorat performanțele remarcabile ale celui care a marcat profund istoria fotbalului românesc.
Mesajul lui Nicușor Dan după moartea fostului selecționer
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis marți, 7 aprilie 2026, un mesaj de condoleanțe în urma decesului lui Mircea Lucescu.
„Decesul lui Mircea Lucescu este o veste care întristează profund România. Una dintre cele mai respectate și longevive figuri din istoria fotbalului românesc și european, Mircea Lucescu ne lasă drept moștenire mult mai mult decât excelența sportivă cu care va rămâne mereu asociat numele său. Ne lasă exemplul unei vieți dedicate pasiunii pentru fotbal și al puterii de a merge mai departe, în ciuda dificultăților, pentru atingerea performanței.
Timp de peste șase decenii, ca jucător al echipei naționale și al cluburilor de tradiție, iar mai apoi ca antrenor de elită, acesta a excelat la cel mai înalt nivel. Cu tenacitate și inteligență tactică remarcabile, a obținut trofee importante și a format echipe, dar mai ales caractere.
Mircea Lucescu a contribuit decisiv la afirmarea fotbalului românesc, a inspirat generații de jucători și a fost un adevărat ambasador al României pe marile stadioane ale lumii.
Transmit condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au admirat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Reacția copleșitoare a lui Gică Hagi la dispariția mentorului său
La scurt timp după confirmarea oficială a decesului lui Mircea Lucescu de către Spitalul Universitar, unul dintre cei mai importanți discipoli ai săi, Gică Hagi, a intervenit telefonic la Digi24. Vizibil copleșit de durere, „Regele” a reușit să rostească doar câteva cuvinte înainte ca emoția să-l doboare și să izbucnească în plâns.
„Nu-mi vine să cred! A fost un om extraordinar în viața mea. Un profesor, cum am mai spus și înainte. Speram că va avea puterea să treacă și peste acest examen foarte greu, dar din păcate astăzi a plecat de lângă noi.
Vă rog frumos, eu de-abia pot să vorbesc. Eu doar atât spun. Am fost un copil pe care l-a crescut, l-a adus de la juniori direct la echipa mare.
Atât pot să zic. A însemnat și vă insemna mereu ceva în sufletul mereu. A fost că un părinte, m-a crescut, m-a educat. Mi-e greu să vorbesc”.
Răducioiu, copleșit de durere la moartea lui Mircea Lucescu
Printre cei mai afectați s-a numărat Florin Răducioiu, care a transmis un mesaj sfâșietor la aflarea tragediei. „Nu-mi vine să cred… Sunt terminat! S-a rupt pe jumătate sufletul meu!”, au fost primele cuvinte pe care fostul internațional le-a rostit cu greu, în lacrimi. Declarația sa reflectă impactul uriaș pe care dispariția lui Lucescu îl are asupra celor care l-au cunoscut și l-au respectat.
FRF, omagiu pentru o legendă a fotbalului românesc
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj profund emoționant, subliniind impactul uriaș pe care „Il Luce” l-a avut asupra sportului rege și asupra generațiilor care l-au privit ca pe un simbol național.
„Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu.
Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial.
Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore.
Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta.
Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în competițiile feminine de senioare.
Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace!
În acest context plin de suferință pentru întreaga familie a fotbalului românesc, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată.”
Dinamo București
Moartea lui Mircea Lucescu a adus o tăcere grea peste întreaga suflare dinamovistă. Pentru clubul care l-a format, l-a consacrat și l-a purtat în inimă timp de decenii, dispariția sa nu este doar o veste tristă, ci o ruptură profundă din însăși identitatea sa. Figura lui „Il Luce” rămâne una dintre cele mai puternice și mai respectate din istoria lui Dinamo, iar mesajul transmis de club reflectă durerea unei comunități care pierde nu doar un fost jucător și antrenor, ci un simbol etern al spiritului alb-roșu.
“Imaginea veșnică a unui simbol! Din nefericire, astăzi, lumea fotbalului românesc este mai săracă. Mircea Lucescu, fostul nostru mare jucător și antrenor emblematic, a plecat dintre noi la vârsta de 80 de ani.
Pentru Dinamo, nu este doar o pierdere. Este despărțirea de o parte din propria identitate.
Mircea Lucescu nu a fost doar un nume în istoria clubului. A fost unul dintre cei care au scris-o.
Între 1963 și 1977, a îmbrăcat tricoul alb-roșu cu mândrie și responsabilitate, adunând 250 de meciuri și 57 de goluri. A fost liderul unei generații care a adus 7 titluri de campion și o Cupă a României, dar dincolo de cifre, a fost expresia inteligenței din teren, a eleganței și a spiritului de învingător care definește Dinamo.
Ultimul meci pe care l-a disputat Mircea Lucescu în cariera sa de jucător a fost în sezonul 1989–1990; antrenor fiind la Dinamo, a intrat pe teren pentru 15 minute într-un meci disputat împotriva celor de la Sportul Studențesc, devenind astfel cel mai vârstnic jucător care a îmbrăcat tricoul clubului nostru, la vârsta de 44 de ani și 9 luni.
A purtat cu aceeași onoare și tricoul echipei naționale, pentru care a evoluat de 65 de ori și a marcat de 10 ori, fiind căpitanul generației care a reprezentat România la Campionatul Mondial din 1970, o generație care a inspirat și a rămas în istorie.
Revenit la Dinamo ca antrenor, între 1985 și 1990, a construit una dintre cele mai valoroase echipe din istoria clubului. Sub conducerea sa, Dinamo a câștigat un titlu de campioană, două Cupe ale României și a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor, confirmând nu doar valoarea, ci și spiritul unei echipe care nu a încetat niciodată să creadă.
Mircea Lucescu a însemnat însă mai mult decât trofee. A însemnat viziune. A însemnat caracter. A însemnat continuitate. A fost un reper pentru fotbalul românesc și european, un antrenor care a format generații, a inspirat destine și a dus mai departe, peste granițe, numele fotbalului românesc.
Pentru Dinamo, numele Lucescu nu va fi niciodată doar un capitol de istorie. Va rămâne un simbol. Un simbol al pasiunii, al sacrificiului și al excelenței.
Astăzi ne luăm rămas-bun, dar moștenirea sa rămâne vie în culorile clubului, în memoria suporterilor și în tot ceea ce înseamnă spiritul dinamovist.
Odihnește-te în pace, Mircea Lucescu!
Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au iubit” – a transmis clubul Dinamo București.
Rapid București
“Cuvintele sunt prea mici pentru un nume atât de mare… Mircea Lucescu ne-a părăsit după o viață dedicată fotbalului. Un om care a format generații, a scris istorie și care ne-a făcut de atâtea ori mândri că suntem români. Vom păstra în suflet pentru totdeauna amintirile, emoțiile și trofeele câștigate împreună! Mulțumim pentru tot, nea Mircea! Dumnezeu să te odihnească în pace!” este mesajul celor de la Rapid București.
CFR Cluj
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe după trecerea la cele veșnice a uneia dintre cele mai emblematice personalități din istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu, care s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 80 de ani. Fost selecționer al României și unul dintre cei mai titrați antrenori din fotbalul mondial, Mircea Lucescu a influențat și a crescut generații întregi, lăsând o amprentă importantă asupra carierelor multor jucători de elită. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndurerate!”