Simona Popescu, cunoscută pentru activitatea sa la ziarele Dreptatea, Cotidianul, Evenimentul Zilei și România Liberă, a murit la 59 de ani.
Moartea jurnalistei a lăsat un gol imens în lumea presei și în inimile celor care au cunoscut-o. După o luptă de trei decenii cu cancerul, ea și-a încheiat parcursul profesional și personal cu un mesaj emoționant adresat publicului, care a devenit testamentul său spiritual.
De-a lungul anilor, Simona Popescu a lucrat în redacții importante precum Cotidianul, Evenimentul zilei și România liberă. A condus Direcția de presă a Guvernului României și, în ultimii ani, s-a apropiat de public prin intermediul radioului, realizând emisiuni la Antena Satelor, precum „Magazin de vorbe” și „Departe de casă”.
Pentru ea, jurnalismul nu a fost doar o profesie, ci o misiune. „Cred că cei 35 de ani de presă au fost contribuția mea la o lume mai bună. Și cred că am făcut destule”, a transmis jurnalista în ultimul mesaj.
Într-o postare programată pe pagina sa de Facebook, Simona Popescu a împărtășit cu sinceritate ultimele gânduri despre lupta cu boala și despre valorile care i-au definit viața. „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că am pierdut definitiv lunga mea luptă cu cancerul, începută acum 30 de ani. A revenit brusc foarte agresiv și în câteva zile, nici eu, nici medicii, nu am mai putut face nimic.”
Mesajul său a fost marcat de onestitate și de dorința ca amintirea ei să rămână vie: „Dorinta mea este ca această pagină să rămână deschisă, pentru amintirea mea. Și dacă vor, să mai posteze fotografii, filmulețe și amintiri cu mine, ca să nu mă uitați.”
Dincolo de carieră, jurnalista și-a exprimat durerea că își lasă familia singură. „Marele meu regret este că i-am lăsat singuri pe cei pe care i-am iubit cel mai mult pe lumea asta: soțul și fiica mea. O să le fie foarte greu. Dacă sunt oameni cu suflet, care au ținut la mine, îi rog să-i ajute la nevoie.”
Moștenirea unei vieți trăite cu demnitate
Simona Popescu a rămas fidelă principiului onestității, pe care l-a considerat fundamentul existenței sale. „Principalul meu crez în viață a fost onestitatea. Și numai cei ce mă cunosc bine știu ce sacrificii am făcut pentru a o păstra neîntinată.”
Mesajul său final se încheie cu o lecție de viață: „Cât trăiește, omul învață. Și dacă nu învață, se învață minte! Eu am învățat destule… Și m-am luptat din răsputeri, până la capăt. Nu am renunțat niciodată. Dar nu toate luptele pot fi câștigate. Sper să nu mă uitați niciodată.”
Foto – Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.