Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Descoperire tulburătoare într-o locuință din Galați. Un copil de doar 2 ani a fost găsit mort în casă, iar frații lui sunt în stare extraordinar de gravă. Ce spune poliția despre acest caz și ce măsuri s-au luat.
IPJ Galați a anunțat miercuri că polițiștii Secției 2 Poliție Galați au intervenit la o locuință din municipiu, ca urmare a unei sesizări privind imposibilitatea de a contacta o femeie.
La fața locului, a fost găsit un copil de 2 ani decedat, alături de mama sa, în vârstă de 22 de ani. În locuință se aflau și frații minorului decedat, cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani.
Femeia și cei doi copii au fost transportați la unități medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
De asemenea, un medic legist s-a deplasat la locul incidentului, urmând ca trupul copilului să fie dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Cercetările continuă sub coordonarea procuraturii competente, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.
Mama copiilor se afla într-o stare de tulburare psihică. Cei doi copii nu prezentau urme de violență, însă erau murdari, malnutriți ș într-o stare psihică foarte proastă.
Totodată, cei de la SMURD au spus că micuțul decedat nu avea nici el urme de violență.
Cine sunt părinții copiilor
Tragedia s-a petrecut miercuri în cartierul rezidențial Micro 16 din Galați. Frații copilului dcedat, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani, geamănul copilului decedat, au fost găsiți subnutriți și deshidratați. Cei doi au fost preluați de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Galați, stabilizați și transportați la Spitalul de Copii pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervinit echipaje ale ISU, SMURD, Serviciului Județean de Ambulanță și Poliției.
Potrivit surselor, tatăl copiilor se află în străinătate la muncă, iar părinții sunt despărțiți, copiii fiind în grija mamei. Cazul a fost semnalat autorităților de o rudă, alertată după ce nu a mai reușit să ia legătura cu familia.
Mama copiilor a fost găsită cu tăieturi la nivelul mâinilor, despre care sursele spun că și l-ar fi făcut singură.
Corpul copilului decedat urmează să fie dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta este coordonată de parchet, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs tragedia.