Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alexandru, băiețelul din Sibiu pierdut. Mihail Soare: „M-am gândit doar ce aș face eu dacă aș pierde un copil”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Bărbatul care l-a salvat pe Alexandru, copilul de cinci ani pierdut de lângă tatăl lui în Sibiu, a făcut declarații emoționante. Copilul a fost găsit în viață de către echipele de salvare, după trei zile de căutări intense. El a fost observat din elicopter, într-o zonă greu accesibilă.

Declarațiile bărbatului care l-a salvat pe Alexandru

Mihail Soare, unul dintre salvatorii care au intervenit pentru a scoate băiețelul din zona în care a fost găsit, a povestit cum acesta a fost observat aproape întâmplător, într-un luminiș din pădure.

„Eram cu doi băieți de la Poliție. Ei au primit o informație că era o zonă greu accesibilă, o zonă mai abruptă Ne-am dus în zonă și cu coada ochiului am văzut ceva albastru. Ne-am gândit că era o pungă albastră”, a spus Mihail Soare.

La scurt timp, salvatorii și-au dat seama că era chiar copilul dispărut și i-au cuprins emoțiile, dar și adrenalina, când copilul a răspuns după ce a fost strigat.

Citește și: Copilul de 5 ani din Sibiu a fost găsit în viață, la trei zile după ce a dispărut. Unde se afla

„Când l-am văzut, i-am zis ‘Stai pe loc, nu te mișca!’, iar ne-a făcut cu mâna. Nu ne vedea să credem. Emoții cât cuprinde și adrenalină. Am găsit un loc unde să aterizăm, am indicat băieților de la Salvamont, am aterizat și am luat-o la picior cât mai repede”, a povestit salvatorul, conform Digi24.

În ce stare a fost găsit băiatul

Când salvatorii au ajuns la el, copilul era ușor hipotermic, dar conștient. Bărbații au intervenit rapid și l-au transportat către echipele medicale care l-au preluat și i-au acordat îngrijiri.

„Am ajuns la el, l‐am pregătit, l-am coborât unde aterizase elicopterul și l-am dus rapid la ambulanță”, a povestit Mihail Soare.

Citește și: Un copil de 5 ani din Sibiu a dispărut , după ce a plecat de lângă tatăl său. Alexandru este căutat de sute de oameni

Reacția băiețelului a fost una dintre cele mai emoționante momente ale întregii intervenții de salvare, a povestit Mihail.

„El fiind și ușor hipotermic, când l-am adus în elicopter, i-am citit pe buze și a zis ‘vreau la mami’. Nici nu putea să plângă. Am doi copii, știu emoțiile lor. Am un băiat de 4 ani și o fată de 2 ani. M-am gândit doar ce aș face eu dacă aș pierde un copil. Am căutat și, din fericire, l-am găsit în viață”, a declarat Mihail Soare, vizibil emoționant.

Cum a reacționat tatăl copilului, după ce acesta a fost salvat

Tatăl copilului a fost extrem de ușurat când echipele de salvare i-au găsit copilul. 

„Vă iubesc pe toți. Datorită dumneavoastră, copilul meu e iar lângă mine”, a spus tatăl lui Alexandru, care le-a mulțumit echipelor de intervenție.

Bărbatul care l-a găsit pe copil a povestit că are ani de experiență și că le-a spus colegilor, când a plecat în misiune, că va găsi copilul. 

„Sunt de 10 ani la aviație, la căutare de 7 ani. Sunt proaspăt calificat pe mission ready, prima misiune. Le-am spus colegilor când am plecat că o să avem filmare când o să ies cu el din elicopter”, a declarat Mihail Soare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton