Ce le-a spus Vlad Verdeș martorilor după ce și-a omorât tatăl cu un cuțit. Ce pedeapsă riscă studentul

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vlad Verdeș și-a ucis tatăl în plină stradă, cu mai multe lovituri de cuțit. Studentul de 22 de ani a luat trenul de la București la Piatra Neamț cu scopul de a-și ucide tatăl. În consecință, procurorii i-au schimbat tânărului încadrarea din omor calificat, în omor cu premeditare. Ce pedeapsă riscă acesta și ce a declarat după crimă.

Ce pedeapsă riscă Vlad Verdeș, tânărul care și-a omorât tatăl cu un cuțit

Vlad Verdeș a părăsit locul crimei după ce și-a înjunghiat tatăl mortal, fiind ulterior reținut de autorități, cărora le-a recunoscut fapta și a spus că o regretă. Primele analize toxicologice arată că tânărul nu consumare alcool sau substanțe interzise în ziua în care și-a atacat tatăl. Deși inițial a fost acuzat de omor calificat, procurorii au schimbat încadrarea faptei în omor cu premeditare. Astfel, criminalul ar putea primi până la 25 de ani de închisoare.

Potrivit unor surse, criminalul și tatăl lui se certaseră cu o zi înainte, iar studentul de 22 de ani a plecat de la București cu gândul să se răzbune. S-a înarmat cu un cuțit și a luat primul tren spre casă. Ajuns la Piatra Neamț și-a sunat tatăl să coboare cu pretextul că are nevoie de ajutor cu bagajele. Ciprian Verdeș a coborât și a fost atacat în scara blocului. Judecătorii arată că prima lovitură de cuțit ar fi fost aplicată în zona gâtului, urmată imediat de o altă lovitură în torace.

Citește și: Tânără, înjunghiată într-un mall din Timișoara. Motivul halucinant al atacului: „M-a despărțit”

Ce le-a spus Vlad Verdeș martorilor la crima tatălui său

Polițistul în vârstă de 50 de ani a încercat să se apere și a ieșit în stradă să ceară ajutor. Sub privirile vecinilor și trecătorilor îngroziți, bărbatul a fost înjunghiat în repetate rânduri de fiul lui care s-a îndepărtat pentru un moment doar ca să revină și să continue atacul. Criminaliștii au numărat 10 lovituri de cuțit.

După încheierea agresiunii, inculpatul s-ar fi adresat martorilor aflați în apropiere, spunând: „A vrut să mă omoare”, informează stirineamt.ro. După care a plecat de la fața locului cu un mers descris de instanță drept „relaxat”, întorcând ocazional privirea către victimă. Potrivit altui martor, după crimă, Vlad Verdeș ar fi spus: „Am făcut liniște”.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton