Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Charlie Kirk, fondatorul organizației conservatoare Turning Point USA, era căsătorit și avea doi copii mici când și-a pierdut viața miercuri, în urma unui atac armat petrecut în timpul unui eveniment universitar din Utah. Avea 31 de ani.
Charlie Kirk, împușcat mortal în timpul unui eveniment public
Kirk, cunoscut pentru activitatea sa în cadrul organizației conservatoare de tineret Turning Point USA, a fost împușcat în timp ce susținea un discurs la Universitatea Utah Valley. Evenimentul marca prima oprire din turneul „The American Comeback Tour”, care urma să ajungă în mai multe campusuri universitare din Statele Unite în această toamnă.
Președintele Donald Trump a anunțat moartea lui Charlie Kirk pe rețelele de socializare, scriind: „Marele și chiar legendarul Charlie Kirk a murit.” „Nimeni nu a înțeles mai bine sufletul tinerilor din Statele Unite decât Charlie. Era iubit și admirat de TOȚI, în special de mine, iar acum nu mai este printre noi. Eu și Melania transmitem condoleanțe soției lui, Erika, și familiei. Charlie, te iubim!”, a mai scris președintele.
Soția lui Charlie, Erika Kirk, a postat miercuri pe rețelele de socializare un verset din Biblie: „Psalmul 46:1 – Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră, un ajutor mereu prezent în necazuri.”
Erika nu a făcut până acum nicio declarație publică despre împușcătură sau despre moartea soțului ei. Cei doi aveau împreună doi copii: un băiețel care a împlinit 1 an în luna mai și o fetiță care a împlinit 3 ani în august. Deși au împărtășit momente din viața lor de familie pe rețelele sociale, au ales să nu dezvăluie numele sau chipurile copiilor.
Erika Kirk este fostă Miss Arizona și jucătoare de baschet la nivel universitar. În prezent, studiază pentru un doctorat în studii biblice la Liberty University, conform biografiei publicate pe site-ul ei oficial. Este fondatoarea brandului de îmbrăcăminte creștină Proclaim, gazda podcastului „Midweek Rise Up” și inițiatoarea a două organizații nonprofit, notează ABC News.
Erika a fost o prezență constantă alături de soțul ei la evenimente publice și conferințe. Potrivit unei postări pe Instagram, cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în New York, în urmă cu șapte ani. „Acum cinci ani, stăteam în Bills Burgers din NYC, într-o conversație profundă despre teologie, filosofie și politică, iar la final, te-ai oprit, te-ai uitat la mine și ai spus: ‘O să te cuceresc’”, a scris Erika pe 5 septembrie 2023.
Charlie a cerut-o în căsătorie pe Erika în decembrie 2020, iar nunta a avut loc pe 8 mai 2021, în Arizona. În aprilie, cei doi au apărut împreună într-un episod al podcastului „The Charlie Kirk Show”, unde au vorbit despre viața de familie și căsnicie.
„Păstrează-ți credința, evident, pe primul loc, și încearcă să identifici orice problemă de natură egoistă pe care o ai”, a spus Charlie în acel episod, oferind sfaturi cuplurilor tinere. Erika a completat: „Trebuie să investești constant în încrederea reciprocă, să știi că sunteți în aceeași echipă. Să vă susțineți, să vă iubiți. Să nu vă subminați unul pe celălalt.”