Home > Știri > Cât costă sicriul Lincoln de lux în care Ion Iliescu își va duce somnul de veci. Gabriela Lucuțar: „E lemn masiv, cherry patina culoare”
Cât costă sicriul Lincoln de lux în care Ion Iliescu își va duce somnul de veci. Gabriela Lucuțar: „E lemn masiv, cherry patina culoare”
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a fost condus pe ultimul drum joi, 7 august 2025, într-o ceremonie oficială cu onoruri militare și religioase.
Moartea sa, survenită pe 5 august, la Spitalul „Agrippa Ionescu” din București, a marcat încheierea unei epoci politice controversate. Avea 95 de ani și fusese diagnosticat cu cancer pulmonar în fază avansată.
Guvernul României a declarat ziua de joi drept zi de doliu național, iar drapelele au fost coborâte în bernă. Ceremonia religioasă a avut loc la Palatul Cotroceni, fiind oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în prezența unui sobor de preoți și a oficialilor de stat.
Cât costă Sicriul Lincoln în care își va duce somnul de veci Ion Iliescu
Gabriela Lucuțar, cunoscută pentru organizarea unor funeralii de marcă, a dezvăluit că sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu este un model Lincoln, realizat din lemn masiv de mahon, cu finisaje cherry patina.
„Este un sicriu cu denumirea Lincoln, culoare mahon, la cumpărare poate ajunge până la 5.000 de euro, depinde de lemnul din care este făcut și de detaliile din interior. E lemn masiv, cherry patina culoare”, a declarat Gabriela Lucuțar, potrivit click.ro.
Modelul Lincoln este considerat unul dintre cele mai elegante și scumpe sicrie disponibile pe piață, fiind ales adesea pentru personalități publice.
Funeraliile au fost organizate cu o desfășurare amplă de forțe militare. Potrivit organizatorilor, nu mai puțin de 128 de militari au fost implicați în partea finală a ceremoniei. Dintre aceștia, 20 au executat 21 de salve de tun în onoarea fostului președinte, 32 au făcut parte din muzica militară, iar 12 au fost prezenți la catafalc.
Sicriul a fost transportat pe un afet de tun, același folosit la funeraliile Regelui Mihai, și a fost purtat pe umeri de opt militari plus comandantul lor. Traseul cortegiului a inclus zone centrale ale Capitalei, de la Bulevardul Gheorghe Marinescu până la Cimitirul Militar Ghencea III.
Ajuns la destinație, sicriul a fost amplasat în fața porții cimitirului, unde militarii au format un ultim cortegiu de onoare. Înhumarea s-a desfășurat într-un cadru restrâns, în prezența familiei și a apropiaților.
Absența Ninei Iliescu de la înmormântarea soțului
Un detaliu care a atras atenția publicului a fost absența Ninei Iliescu, soția fostului președinte. Deși i-a fost alături timp de aproape opt decenii, Nina nu a participat nici la priveghi, nici la înmormântare.
„Este acasă și nu va participa la înmormântare. Nu a fost la Cotroceni pentru că nu se simte bine cu sănătatea”, a declarat Gelu Voican Voiculescu, potrivit cancan.ro.
În semn de respect, Nina Iliescu a trimis o coroană de flori albe, însoțită de un mesaj simplu și profund:
„Odihnește-te în pace! Cu adâncă durere, Nina.”
Mormânt păzit de militari
Cimitirul Militar Ghencea III, unde Ion Iliescu își va duce somnul de veci, este declarat obiectiv militar. Potrivit unor surse din Ministerul Apărării Naționale, mormântul fostului președinte va fi păzit permanent de militari, ca parte a protocolului de stat, notează adevărul.ro.