Ajutoare financiare pentru milioane de pensionari. Anunțul ministrului Muncii, Florin Manole: „Sunt măsuri utile în limita bugetului pe care îl avem!”

.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări că sistemul de pensii din România „nu va colapsa”, în ciuda presiunilor economice și a înghețării punctului de pensie din ultimii doi ani. Oficialul a explicat că, începând cu 1 ianuarie 2027, punctul de pensie va trebui să crească, iar eliminarea contribuției CASS pentru pensionari ar urma să aducă venituri mai mari pentru milioane de seniori.

Creșterea punctului de pensie după doi ani de înghețare

Ministrul a subliniat că expirarea înghețării punctului de pensie va obliga orice guvern să reia procesul de indexare. „După doi ani cu pensii înghețate este greu să vii cu argumente imbatabile. Orice ministru al Muncii va fi la 1 ianuarie 2027, discuția despre indexarea pensiilor nu poate fi diferită”, a declarat Florin Manole, potrivit romaniatv.net.

El a atras atenția că scăderea consumului se resimte în întreaga economie, iar majorarea punctului de pensie devine necesară pentru a proteja puterea de cumpărare a seniorilor. În același timp, ministrul a reamintit că actuala formă a contribuției CASS aplicate pensiilor este valabilă doar până la 1 ianuarie 2027.

Eliminarea CASS și disputa privind pragul de taxare

Florin Manole a explicat că eliminarea CASS ar trebui extinsă și pentru pensiile mai mari, pentru a evita taxarea excesivă a unui număr mare de beneficiari. „CASS este în vigoare doar până la 1 ianuarie 2027. CASS ar trebui eliminat și pentru pensiile de peste 3000 lei. Noi am spus că pragul ar trebui să fie la peste 4000 lei, nu pentru că pensionarii sunt mai bogați și trebuie taxați, ci încercăm ca peste 800 de mii de români să nu fie taxați”, a explicat ministrul

El a făcut și o referire politică, afirmând că unele măsuri sociale importante au fost posibile datorită intervențiilor din interiorul PSD. „Domnul Bolojan, dacă nu ar fi avut în PSD niște oameni care să oprească anumite idei sau care să vină cu propuneri, cred că ar fi fost foarte multe măsuri care le-ar fi lipsit românilor”, a spus Manole.

Ministrul a amintit plafonarea prețurilor la energie și tichetele de 50 de lei pentru compensarea scumpirilor la electricitate, măsuri care au protejat populația în perioade dificile. Tot el a anunțat că, din aprilie 2026, va fi introdus un mecanism similar pentru facturile la gaze: „Din aprilie 2026 venim cu ceva similar și pentru facturile la gaze, domnul ministru Ivan va veni cu clarificări.”

Pachetul de solidaritate pentru pensionarii cu venituri mici

Florin Manole a detaliat și pachetul de solidaritate destinat pensionarilor cu venituri reduse, subliniind că acesta vizează în primul rând protejarea celor mai vulnerabili. „Ne dăm seama că nu rezolvăm toate problemele, dar sunt măsuri utile în limita bugetului pe care îl avem”, a spus ministrul.

Citeşte şi: Pensii reduse cu 500 de lei după Mica Recalculare. Pensionarii sunt revoltați: „Chiar o să-mi oprească acești bani?”

Citeşte şi: Florin Manole, anunț despre pensii. „Guvernul nu poate să facă doar contabilitate, de parcă cetățenii ar fi doar cifre!” Mesajul ministrului Muncii pentru seniori

Citeşte şi: Tudor Chirilă, răbufnire la adresa autorităților locale: „Vrăjeala cu mobilizarea nu ține. Mergeți la Bolojan să vă explice administrație locală”

Citeşte şi: Guvernul anunță o altă măsură drastică. „Mi se pare că este mult mai corect ca…” Decizia lui Ilie Bolojan

El a precizat că 2,8 milioane de pensionari au venituri sub 3.000 de lei și ar urma să beneficieze de sprijin financiar în două tranșe, în aprilie și decembrie 2026. „Propunem un lucru foarte simplu: să avem grijă să nu-i lăsăm în urmă pe cei care au cea mai mare nevoie”, a explicat Manole.

Astfel, conform propunerii, pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei, ajutorul ar urma să fie de 1.000 de lei, împărțit în două tranșe. „Pentru 1,24 milioane de pensionari, cu o pensie mai mică de 1.500 de lei, ajutorul financiar ar fi de 1.000 lei, tot în cele două tranșe din aprilie și decembrie 2026”, a precizat ministrul.

Pentru cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul propus este de 800 de lei. „Pentru 620.000 de pensionari cu pensia cuprinsă între 1.501 și 2.000 lei se propune ca sprijinul să fie de 800 de lei, tot în două tranșe”, a explicat el.

Pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei, suma propusă este de 600 de lei. „Pentru 1 milion de pensionari cu pensia cuprinsă între 2.001 și 3.000 de lei se propune acordarea sumei de 600 de lei, în două tranșe”, a adăugat Manole.

Ministrul Muncii a recunoscut că măsurile sunt limitate de constrângerile bugetare, dar a insistat că ele sunt necesare pentru a proteja seniorii în fața scumpirilor și a stagnării veniturilor. Anul 2027 se anunță a fi un moment de cotitură pentru sistemul de pensii, odată cu reluarea indexării și eliminarea contribuției CASS.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton